fbpx

opinie | 10 întrebări despre cazul S. A. Gemeni. „Să găsească răspuns la ele fiecare dintre cei interesaţi”

Cazul centrului comercial „Gemeni” S. A. a fost unul dintre cele de rezonanţă în 2020. Curtea Supremă de Justiţie (CSJ) urmează să examineze cererea de revizuire depusă de agentul guvernamental al Republicii Moldova la CEDO.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Conform unui articol publicat de curerntul.md, statul ar încerca să se eschiveze de la executarea deciziei CEDO în acest dosar, pentru a nu plăti penalitatea stabilită de instanţa de la Strasbourg. Astfel s-ar explica efortul depus pentru exproprierea actualilor acţionari majoritari, care au achiziționat centrul comercial în 2018.

Pe de altă parte, ultimii, la rândul lor, se apără şi încearcă să aducă la cunoştinţa opiniei publice adevărul. Jurnaliști, însă, consideră că recenta scrisoare deschisă, adresată conducerii țării şi ambasadorilor, seamănă mai mult cu un strigăt de disperare.

Așadar, autorii materialului citat au formulat zece întrebări și îi îndeamnă să găsească răspuns la ele pe fiecare dintre cei interesaţi de caz, inclusiv judecătorii care urmează să pronunţe sentinţa.

  1. Ce vină are actualul acţionar majoritar, care a cumpărat absolut legal afacerea în 2018, fiind cumpărător de bună credinţă?
  2. De ce actualul acţionar majoritar trebuie să plătească pentru „reglările de conturi” dintre acţionarii minoritari şi statul Republica Moldova?
  3. Dacă ţinem la executarea deciziilor CEDO, de ce ne facem a nu înţelege că la CEDO a fost condamnat statul Republica Moldova, care trebuie să achite cele circa 2 milioane de lei acţionarilor minoritari, dar nu actualul acţionar majoritar?
  4. De ce nu ne punem întrebarea de ce procesul la CEDO a durat 14 ani şi de ce statul şi petiţionarii nu au folosit la timp drepturile pe care le aveau, dar au aşteptat ca acţionar majoritar să devină altcineva şi să-i pună în cârcă problema?
  5. Nu vi se pare straniu faptul că agentul guvernamental s-a adresat la CSJ cu o cerere de revizuire după pronunţarea deciziei definitive a CEDO?
  6. Nu vi se pare straniu faptul că acţionarii minoritari, având de facto 1,6% din S. A. Gemeni (după cum declară acţionarii majoritari), urmăresc scopul de a acapara circa 72% din această afacere?
  7. Nu vă dă de bănuit faptul că acţionarii minoritari au declanşat, în ultima perioadă, prin intermediul avocatului lor, o adevărată campanie de manipulare a opiniei publice în raport cu acest caz?
  8. Se conştientizează faptul că, prin această cerere de revizuire, statul Republica Moldova cere de facto lichidarea societăţii pe acţiuni Gemeni şi deposedarea celorlalţi 480 de acţionari de acţiunile lor?
  9. De ce nimeni nu se interesează cum patru acţionari, folosind instituţii ale statului, cu ani în urmă au reuşit să concentreze în mâinile lor cea mai mare parte a suprafeţelor centrului comercial şi, în genere, cine stă în spatele acestor acţionari şi de ce anterior numele lor figurau în notele informative ale Interpol?
  10. Dacă tot se fac presiuni asupra justiţiei, sunt gata cei ce fac acest lucru să-şi asume achitarea măcar a unei părţi din prejudiciul pe care CEDO ar putea să-l stabilească ulterior în favoarea actualilor acţionari majoritari? Or, aceştia au declarat deja că, dacă vor fi deposedaţi de afacere, se vor adresa la CEDO, iar valoarea prejudiciului estimat se ridică, nici mai mult, nici mai puţin, la 100 milioane euro.

 

Articole asemănătoare

Back to top button