Oameni care inspiră

Un cercetător român a câștigat un grant de 1,45 milioane de euro de la Uniunea Europeană

Cercetătorul român Andrei Terian-Dan, de la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, a câștigat un grant în valoare de 1,45 milioane de euro pentru proiectul „O istorie transnațională a literaturii române (TRANSHIROL)” din partea Consiliului European pentru Cercetare (CEC), informează Comisia Europeană.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Finanțarea face parte din actualul program de cercetare și inovare al UE, Orizont 2020, în valoare totală de 655 de milioane de euro, se arată în comunicatul Comisiei Europene, potrivit digi24.ro.

Granturile de tip „Consolidator” ale CEC se acordă cercetătorilor care dau dovadă de excelență, de orice naționalitate și vârstă, cu o experiență de cel puțin șapte până la doisprezece ani de după încheierea doctoratului și cu un bilanț științific foarte promițător. Cercetarea trebuie efectuată într-o organizație de cercetare publică sau privată situată într-unul dintre statele membre ale UE sau în una dintre țările „asociate”

Ipoteza de lucru a proiectului TRANSHIROL — și unul dintre elementele sale inovatoare — este aceea că o literatură „națională” nu ar trebui considerată în primul rând un sistem, ci mai degrabă o rețea definită de comunitățile transnaționale în care este integrată.

Andrei Terian-Dan și echipa sa și-au propus să documenteze istoria de cinci secole a literaturii române și creșterea progresivă globală a rețelei acesteia. Istoria transnațională a literaturii române care rezultă din acest demers încearcă să devină, în cele din urmă, o istorie a literaturii mondiale scrisă dintr-o perspectivă românească.

„Felicitări tuturor laureaților grantului «Consolidator» al CEC din acest an — toți selectați exclusiv pe criterii de excelență”, a declarat comisrul european pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret, Mariya Gabriel.

Finanțarea — de până la 2 milioane de euro per grant, plus, în unele cazuri, o sumă suplimentară de 1 milion de euro pentru costuri de înființare — se oferă pentru o perioadă de până la cinci ani și acoperă în principal angajarea de cercetători și alți membri ai personalului cu scopul de a consolida echipele beneficiarilor de granturi.

„Finanțarea nu numai că le permite minților strălucite din întreaga Europă să își urmeze ideile cele mai ambițioase într-o etapă critică a carierei lor, ci contribuie și la formarea celei mai tinere generații de cercetători în calitatea lor de membri ai echipelor CEC”, a adăugat Jean-Pierre Bourguignon, președintele CEC.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.
Redacția ZUGO

Recent Posts

Un bărbat a murit după ce ar fi intrat cu mașina pe contrasens, lovindu-se frontal de un camion

Poliția a fost sesizată sâmbătă seara despre producerea unui accident rutier pe traseul R-6, în…

17 ore ago

foto | Luptătoarea Mădălina Prisăcari a obținut bronzul la Campionatul Mondial U-20

Luptătoarea de stil liber Mădălina Prisăcari a spart gheața pe arena internațională, anunță Centrul Sportiv…

23 de ore ago

video, doc | Șefa statului l-a desemnat pe Vasile Tofan la funcția de premier. Prioritățile anunțate de candidat

Președinta Maia Sandu l-a desemnat pe Vasile Tofan în calitate de candidat pentru funcția de…

o zi ago

foto | Accident fatal la nord: Un bărbat a murit, iar o femeie și o copilă au ajuns la spital

În dimineața de sâmbătă, în jurul orei 3:20, Poliția a intervenit la un accident rutier…

o zi ago

Primul mesaj al premierului desemnat: „Obiectivele mele sunt…”

Candidatul PAS la funcția de prim-ministru al Republicii Moldova, Vasile Tofan, a publicat primul său…

2 zile ago

Statele membre UE au aprobat unanim negocierea clusterului 6 cu R. Moldova

Cele 27 de state membre ale Uniunii Europene au adoptat în unanimitate vineri, 10 iulie,…

2 zile ago