fbpx

„Dacă n-ar fi iubirea, m-aş teme de viaţă”. Dragostea, prin ochii lui Grigore Vieru

S-a născut la 14 februarie, de Ziua îndrăgostiților, iar mai târziu și-a exprimat iubirea prin versuri. Este vorba despre poetul Grigore Vieru, care afirma ferm că „s-ar fi temut de viață, dacă nu exista iubirea”. ZUGO a făcut o selecție de poezii a scriitorului pe care ți le recomandă în „ziua dragostei”.

A, Iubite, A

– A, iubite, a,
Mai spune-mi ceva,
Că mi-i drag să-mi spui
Ce nu știu, drag pui,
Că mi-i drag să-ascult
De dragoste mult,
Haide, spune-mi cum se
Iubesc păsările.
– O, iubito, o,
Cred că tot că noi:
Copacii batrâni
Acasă ramân
Că niște bunici
Cu puii cei mici
Care-n brațe-i leagănă
Pâna-i frunză galbenă.
Pe-urmă bat vântoasele,
Și nu-i nici o pasăre,
Pe-urmă le cad foile,
Se-nvelesc cu ploile.
Pe-urmă îi dor crengile
Și n-au ce să legene.

Acolo pe unde

Drago! O, tee,
Dulce mireasmă!
La gură – femeie,
La mijloc mireasă.
Curge izvorull,
Grâul răsare
Acolo pe unde
Trec urmele tale;
Vălură dorul
Des ca o iarbă,
Parcă răspunde,
Parcă întreabă.

E-o liniște iubirea?

E-o liniște iubirea?
Mi-s pletele albite.
Și tulbure mi-e somnul
Că între două pite.
Nu știu: răsare iarbă,
Mai curg pe vai izvoare ?!
Departe ești de mine
Cum Luna e de Soare.
Pier stele neatinse.
Noi stele se vor naște.
Am cunoscut durerea,
Nu am ce mai cunoaște.

Nu, nu mi-e totuna

Nu, nu mi-e totuna,
Dacă vii, dacă nu –
Eu strig soarele, luna,
Dar voiesc să vii tu.

Nu, nu mi-e totuna,
De-i mult dor, de nu-i mult –
Eu vorbesc cu furtună
Dar pe soare-l ascult.

Nu, nu mi-e totuna,
Dacă ești sau nu ești.
În tăcerea mea una
Ară șapte nădejdi.

Vreau să te văd

Vreau să te văd, femeie,
Sau vino să mă vezi,
Mi-e dor de iarbă crudă
A ochilor tăi verzi;

De-a tale negre gene
Ce tremură ușor
Că aburul de ploaie
Deasupra codrilor.
Vreau să te văd, bărbate,
Sau vino să mă vezi,
E timpul coasei, iată,
În ochii mei cei verzi.
Cosește, hai că iarbă,
Cu rouă și cu stea,
Mai deasă și mai verde
Să crească-n urmă ta.

Cât de frumoasă ești

Nu sunt al tău. Al nimănuia nu-s.
Cocorii mei de mult de tot s-au dus.
Eu priveghez străvechiul cer senin
Ce-așteaptă nori – el știe că ei vin.

Așa-i că nu-s de nici o folosință?
Ah! ce-am iubit. Cu cîta suferință!
Un diavol mai mă-mpinge spre prăpăstii –
Tot n-am scăpat de marginea năpăștii?

Frumoasă că-n cîntari la Solomon
Ori la vr-un David, roabă chiar de suferi,
Ești, scumpo, trandafir, din Ierichon,
Un fir de lotus ești pe-un lac de nuferi.

Iubește-mă. Ori nici nu mă iubi.
Zic și eu doar: „To be or not to be!”
Dar lînga ține vorba n-are rost,
Aș vrea să fiu ori nici să nu fi fost.

Grigore Vieru a fost un poet român, ales membru corespondent al Academiei Române. S-a născut și a activat în Republica Moldova devenind un simbol al valorilor şi unității românești, fiind strâns legat de ambele maluri ale Prutului.

Tematica lui Grigore Vieru este aparent simplă, dar foarte profundă – a scris poezii despre mamă, natură, sat, poezii cu caracter social, abordând de asemenea valorile și tradițiile românești.

A adus un aport considerabil la dezvoltarea limbii române şi grafiei latine pe teritoriul de azi al Republicii Moldova, pe vremuri încă inclus în fosta Uniune Sovietică.

Pe 16 ianuarie 2009 Vieru a suferit un grav accident de circulație și a fost internat la Spitalul de Urgență din Chișinău. A încetat din viață pe data de 18 ianuarie a aceluiași an, la exact două zile după accident, în urma unui stop cardiac din care nu a mai putut fi resuscitat.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button