fbpx

meteo | Iarna nu întârzie să ajungă. Ne așteaptă fulgi, dar și temperaturi generoase în prima săptămână din decembrie 

Serviciul Hidrometeorologic de Stat prognozează pentru săptămâna care vine, ninsori în unele regiuni ale țării, dar și maxime până la +12 grade Celsius ziua.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

La nord temperaturile vor fi cel mult +10 grade Celsius ziua. Noaptea indicele termic va coborî până la -5 grade. De asemenea, atât luni, cât și marți, se așteaptă precipitații sub formă de ninsori și lapoviță. Totodată, pentru prima zi de weekend, meteorologii anunță ploi.

Locuitorii de la centrul țării vor avea parte de minime nocturne de cel puțin -4 grade. Totuși, pe parcursul zilei indicele termic va ajunge la cel mult +11 grade. Spre deosebire de raioanele de la nordul țării, la Centru iarna va fi mai generoasă cu precipitațiile. Astfel, se așteaptă ninsori și lapoviță în primele trei zile ale săptămânii, cât și joi.

Cel mai cald va fi la sud. Ziua acolo se vor înregistra până la +12 grade Celsius. Noaptea, mercurul din termometre nu va arăta mai puțin decât -3 grade. Și la sud se așteaptă precipitații sub formă de fulgi în anumite zone.

De asemenea, locuitorii de la nordul țării s-au bucurat de primii fulgi de zăpadă care au căzut în această dimineață. Deși nu a nins prea mult timp, pământul a fost acoperit de un strat subțire de zăpadă.

Articole asemănătoare

Back to top button