fbpx

video | S-a remarcat cu un timbru deosebit, dar nu destul pentru a rămâne în concurs. Moldoveanul Danieli Shvets părăsește Vocea Ucrainei

Tânărul cântăreț din Moldova, Danieli Shvets, a părăsit aseară concursul Vocea Ucrainei. Fiind pe scaunul de rezervă, după ce a fost salvat de Tina Karol, acesta a pierdut șansa de a merge mai departe în competiție, în fața unui alt concurent.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

La etapa duelurilor, Danieli a cântat piesa „It’s a man’s world” împreună cu Andrei Carpov. Deși vocea i-a fost apreciată de antrenorul său inițial, Dima Monatik, moldoveanul a pierdut lupta.

Cei care s-au arătat dornici de a-l primi în echipa lor și de a-l salva de la eliminare au fost Tina Karol și Potap. Chiar dacă decizia a fost una destul de grea, Danieli a ales să fie ghidat de Tina.

În ediția de aseară, totuși, moldoveanul a trebuit să cedeze scaunul unui alt concurent, care a fost salvat de antrenoarea sa. Momentul îl puteți vedea în videoul de mai jos.

Amintim că la audițiile pe nevăzute tânărul din Chișinău a ales o piesă de talie mondială – „Nessun Dorma”, de Pavarotti. Tehnica vocală a lui Danieli i-a impresionat pe antrenorii ucraineni încă din primele secunde, iar notele înalte luate de acesta au dat pe spate publicul show-ului.

Toți cei patru jurați au întors scaunele pentru a se „bate” în replici și pentru a-i spune cât este de talentat. Cel care, însă, l-a convins cel mai mult este Monatik, pe care l-a ales să-i fie antrenor pe tot parcursul.

Articole asemănătoare

Back to top button