fbpx

video | Ce le-a transmis Macron jucătorilor francezi la vestiar, după înfrângerea din finala cu Argentina

Emmanuel Macron, președintele Franței, a mers în vestiarul echipei lui Didier Deschamps după încheierea finalei Cupei Mondiale de fotbal. Argentina a învins dramatic la penaltiuri, iar Lionel Messi și compania au câștigat al treilea titlu din istoria „Pumelor”, transmite HotNews.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Macron i-a felicitat pe Mbappe și compania pentru parcursul din Qatar, dar și pentru revenirea fantastică din finalul partidei cu Argentina.

Președintele Franței a mai precizat că își dorește ca Didier Deschamps să rămână selecționer al „Cocoșului Galic” pentru că este un mare antrenor.

I-am spus lui Kylian (n.r. Mbappe) că este un jucător extraordinar şi că are doar 24 de ani (îi va împlini marți, pe 20 decembrie).

Ceea ce le-am spus jucătorilor din vestiar a fost că ne-au făcut enorm de mândri şi că ne-au făcut să vibrăm. Am avut una dintre cele mai mari finale ale Cupei Mondiale.

Vreau ca Didier Deschamps să continue. I-am spus că trebuie să digere ce s-a întâmplat. A arătat că este un antrenor imens. Sunt mulţi oameni care plâng, dar am dat dovadă de inimă şi calitate.

Această echipă spune ceea ce suntem: să facem lucruri de neconceput, să fim uniţi. Deci „trăiască Republica şi trăiască Franţa”. Aşa mi-am încheiat discursul în vestiar”, a spus Macron.

Amintim că selecţionata Argentinei a cucerit al treilea titlu mondial după ce a învins Franţa cu scorul de 4-2 la loviturile de departajare, în finala Cupei Mondiale de fotbal din Qatar, din data de 18 decembrie, în care scorul a fost egal, 3-3 (2-0, 2-2), la capătul prelungirilor, pe Lusail Stadium din Al Daayen.

 

Articole asemănătoare

Back to top button