fbpx

video | Aventura unei familii americane în Moldova: Covoarele naționale, plăcintele cu brânză și peșterile de la Orheiul Vechi le-au cucerit inimile

Jessica, Will, Avalon și Largo sunt o familie de americani care, în 2013, și-au părăsit locuința din Statele Unite ale Americii în favoarea traiului în străinătate.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Cei doi soți au decis că vor să trăiască viața la maximum, de aceea s-au încumetat să-i ia și pe copii în toate aventurile lor. Până acum au trăit pe patru continente și de fiecare dată încearcă să-și depășească limitele și să descopere locuri și oameni interesanți.

„Astăzi, pentru noi, educația, familia, cultura și călătoriile sunt interconectate. Învățarea poate sau nu implica o clasă formală. În schimb, învățarea poate avea loc în orașe, restaurante și piețe locale, muzee renumite, jungle adânci, ferme și bucătării din întreaga lume”, spun americanii.

De curând au ajuns și în Moldova, unde au rămas de-a dreptul impresionați de covoarele țesute după vechile obiceiuri, de iile naționale, de mâncare gustoasă (în special de plăcintele cu brânză) și, bineînțeles, de vinurile aromate care le-au delectat papilele după o masă cu bucate tradiționale. Întreaga călătorie au filmat-o pentru vlogul World Towning, pe care l-au fondat încă de când au început să străbată lumea.

„Suntem oameni obișnuiți care caută o existență extraordinară. Suntem hotărâți să trăim această viață fără regrete, fără visuri neîmplinite și fără oportunități ratate”, mai spun ei.

Cât despre țara noastră, familia americană s-a arătat uimită și impresionată, în sensul bun al cuvintelor, și i-au îndemnat pe toți prietenii lor virtuali să pășească măcar o dată pe pământ moldovenesc.

„Ați auzit vreodată despre Moldova? Știți despre capitala Chișinău? Nici noi nu am știut. De ce să vizitați Moldova? Deoarece nimeni nu merge acolo… Moldova este țara cea mai puțin vizitată în Europa (deși nu este o țară atât mică). Orice țară care se ridică din fosta URSS și dezvoltă o personalitate proprie merită vizitată. Am fost atât de impresionați de modul în care acest loc este atât de unic. Moldova, te iubim!”, au conchis ei.

Articole asemănătoare

Back to top button