fbpx

Louis Vuitton renunță la vânzarea articolelor cu tematica Michael Jackson. „Condamn orice formă de abuz asupra copiilor”

Una dintre cele mai cunoscute case de modă din lume, Louis Vuitton, a retras toate articolele cu tematica Michael Jackson, după difuzarea unui documentar în care artistul ar fi acuzat de abuz asupra a doi copii minori, în anul 1990.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Colecția vară 2019, prezentată în timpul Săptămânii Modei, ce a avut loc în ianuarie la Paris, urmează să apară în magazine în iunie, însă, potrivit unei purtătoare de cuvânt a brandului Louis Vuitton, articolele cu tematica Jackson nu vor fi puse în vânzare.

„Sunt conştient că în lumina acestui documentar, prezentarea a provocat reacţii emoţionale. Condamn ferm orice formă de abuz asupra copiilor, violenţă sau încălcare a drepturilor omului”, a declarat Virgil Abloh, designer la Louis Vuitton, într-un comunicat, transmite agerpres.ro.

De asemenea, casa de modă a declarat că în timpul prezentării colecției nu știau de documentarul „Leaving Neverland”, în care regele muzicii pop este acuzat de doi bărbați că în timpul copilăriei ar fi fost abuzați de acesta.

Louis Vuitton este o casă de modă franceză cu vânzări anuale de peste 10 miliarde de euro, iar colecția vară 2019 reprezenta un tribut adus de Virgil Abloh lui Michael Jackson.

Autoare stagiară: Nicoleta Isac

Articole asemănătoare

Back to top button