fbpx

IPRE invită tinerii să participe gratuit la „Școala de Administrare Publică”. Care sunt criteriile de selecție

Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE) anunță un concurs pentru selectarea a 25 de tineri din Republica Moldova pentru participare la „Școala de Administrare Publică”, care va avea loc la Chișinău, în perioada 20-26 februarie 2023.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Programul școlii va include o serie de instruiri și sesiuni de informare cu experți naționali și internaționali, precum și vizite la autoritățile publice centrale din Republica Moldova. După finalizarea instruirilor, 5 participanți vor fi selectați pentru a completa stagii de practică plătite în cadrul unei autorități publice centrale.

În cadrul școlii limba de instruire va fi româna, iar rusa și româna vor fi limbile de lucru.

Printre criteriile de eligibilitate se numără:

  • tineri și tinere din grupurile etnice minoritare din Republica Moldova;
  • vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani;
  • studenți/absolvenți de licență sau de masterat în politici publice, relații internaționale, drept, economie, istorie, administrație publică, jurnalism, sociologie;
  • interes sporit pentru a cunoaște mai multe despre sistemul de organizare și funcționare a administrației publice și procesul de elaborare a politicilor publice;
  • dorință de a activa în serviciul public.

IPRE anunță că toate costurile de participare (cazare, alimentare și transport) vor fi acoperite de organizatori.

Candidații interesați sunt invitați să completeze formularul de aplicare online, disponibil aici.

Termenul limită de aplicare: 18 Ianuarie 2023, ora 23.59.

Pentru mai multe detalii cu privire la Școala de Administrare Publică și procedura de selecție ne puteți contacta la adresa elena.bolocan@ipre.md.

Școala de Administrare Publică pentru tinerii din grupurile etnice minoritare este organizată de Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE) cu susținerea Oficiului Înaltului Comisar pentru Minoritățile Naționale al OSCE.

Articole asemănătoare

Back to top button