fbpx

foto | Vaporoase, mulate sau elegante. Ce ținute au purtat pe covorul roșu câștigătorii premiilor Grammy din acest an?

În noaptea de duminică spre luni, la Los Angeles au fost decernate cele mai importante trofee ale industriei muzicale americane: premiile Grammy. Evenimentul televizat a debutat cu Camila Cabello, care a interpretat pe scenă o versiune dance a single-ului „Havana”, alături de artiştii J Balvin, Ricky Martin şi Young Thug.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Alicia Keys, Gaga, Dolly Parton, Miley Cyrus, Janelle Monae, Diana Ross, Katy Perry şi laureatul premiului Grammy pentru cel mai bun album country, Kacey Musgraves, au mai susţinut recitaluri pe scenă.

Ceremonia de duminică seară a fost dominată de femeile din industria muzicală americană. Michelle Obama, fosta primă doamnă a SUA, a avut o apariţie surpriză în deschiderea evenimentului de la Staples Center din Los Angeles, la care vedete precum artista hip-hop Cardi B, Lady Gaga, Jennifer Lopez, actriţa Jada Pinkett Smith şi gazda Alicia Keys au vorbit despre puterea muzicii.

Astfel, Carlile – artista cu cele mai multe nominalizări anul acesta, şapte – a câştigat premii Grammy în categoriile dedicate genului Americana şi American Roots, în timp ce Lady Gaga a primit trofee pentru cea mai bună interpretare a unui duo/grup pop, pentru „Shallow”, de pe coloana sonoră a filmului „A Star Is Born” (împreună cu Bradley Cooper), dar şi cea mai bună interpretare pop, pentru „Joanne”. Piesa „Shallow” a mai primit premiul pentru cel mai bun visual media.

Iată întreaga listă a câștigătorilor, dar și cum s-au prezentat vedetele pe covorul roșu.

GENERAL:

– Albumul anului: „Golden Hour” – Kacey Musgraves

– Înregistrarea anului: „This Is America” – Childish Gambino

– Cântecul anului: „This Is America” – Childish Gambino

– Cel mai bun artist debutant: Dua Lipa
POP:

Cea mai bună interpretare pop duo/grup: „Shallow” – Lady Gaga & Bradley Cooper

– Cel mai bun album pop: „Sweetener” – Ariana Grande

– Cea mai bună interpretare pop solo: „Joanne” – Lady Gaga

DANCE/ELECTRONIC:

Cea mai bună înregistrare dance: „Electricity” – Dua Lipa & Silk City featuring Diplo & Mark Ronson

– Cel mai bun album Dance/Electronic: „Woman Worldwide” – Justice

ROCK:

Cea mai bună piesă rock: „Masseduction” – St. Vincent (Jack Antonoff & Annie Clark – compozitori)

– Cea mai bună interpretare rock: „When Bad Does Good” – Chris Cornell

– Cea mai bună interpretare metal: „Electric Messiah” – High On Fire

– Cel mai bun album rock: „From The Fires” – Greta Van Fleet
ALTERNATIVE:

– Cel mai bun album alternativ: „Colors” – Beck

R&B:

– Cel mai bun album contemporan urban: „Everything Is Love” – The Carters

– Cea mai bună interpretare R&B: „Best Part” – H.E.R. Featuring Daniel Caesar

– Cea mai bună piesă R&B: „Boo’d Up” – Ella Mai (Larrance Dopson, Joelle James, Ella Mai & Dijon McFarlane – compozitori)

– Cel mai bun album R&B: „H.E.R.” – H.E.R.
RAP:

– Cel mai bun album rap: „Invasion of Privacy” – Cardi B

– Cea mai bună interpretare rap: „King’s Dead” (Kendrick Lamar) şi „Bubblin” (Anderson .Paak)

– Cea mai bună interpretare rap/cântec: „This Is America” – Childish Gambino

– Cea mai bună piesă rap: „God’s Plan” – Drake

COUNTRY:

– Cea mai bună interpretare country solo: Butterflies” – Kacey Musgraves

– Cea mai bună interpretare a unui duo/grup country: „Tequila” – Dan + Shay

– Cea mai bună piesă country: „Space Cowboy” – Kasey Musgraves

– Cel mai bun album country: „Golden Hour” – Kasey Musgraves. 

Foto: billboard.com

Articole asemănătoare

Back to top button