fbpx

foto | Unde joacă moldovenii, acolo pământul geme. Un ansamblu de dansatori basarabeni a obținut locul întâi la Festivalul internațional de dans folk

Ansamblul de dansuri populare MOLDOVA din Atena, format în cadrul Uniunii de prietenie Moldo-Elene „Alexandros Ipsilantis”, a participat la cea de-a treia ediție a unuia dintre cele mai prestigioase evenimente din Coasta de Azur – Festivalul internațional de dans folk din Sanremo – Cannes 2019.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

La eveniment s-au prezentat peste 42 de ansambluri din 35 de țări ale lumii, printre care și Republica Moldova, Grecia, România, Olanda, Comitatul Pueblo, Austria, Lituania, Polonia, Germania, Franța, Suedia, Spania, Portugalia, Slovenia etc.

Partea oficială de salut și schimb de cadouri simbolice a fost deschisă de către ansamblul MOLDOVA, unde acesta a promovat prosopul tradițional, care a fost înmânat împreună cu o pereche de opinci primarului orașului italian, Diano-Marina.

Trofeul Principal al Festivalului Internațional de dans folk din Coasta de Azur a fost oferit ansamblului MOLDOVA cu votul unanim al organizatorilor, fiind luate în considerație atât criteriile și condițiile pentru participare la eveniment, cât și aprecierile publicului. Reprezentanții țării noastre au fost apreciați pentru prezența scenică, coloritul vestimentar, dar și melodiile autentice.

 

Articole asemănătoare

Back to top button