fbpx

foto | Un tânăr din Grecia, pentru prima dată în Moldova: Ce spune despre mesele doldora de bucate și despre străzile pline de gunoi?

A vizitat până acum zeci de țări, printre care Franța, Italia, Spania, Belgia, Austria, India, România, Elveția, SUA, Thailanda, iar invitația la o nuntă moldovenească l-a adus și pe meleagurile noastre. Christos Tasiopoulos, un tânăr de 34 de ani din Grecia, ne-a vizitat pentru prima dată țara și se pare că a rămas cu multe impresii, chiar dacă a cutreierat Moldova doar puțin peste două zile.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Christos a fost în capitală, la Soroca, dar și în galeriile subterane de la Cricova. A rămas plăcut surprins de ospitalitatea și amabilitatea oamenilor, dar și de tradițiile care încă se mai păstrează la nunțile noastre. Spune că prima dată a auzit de Moldova la lecțiile de istorie și geografie și se simte fericit că a ajuns să vadă cu proprii ochi verdeața țării și hectarele de viță-de-vie despre care se vorbește atât de mult în străinătate.

„Am avut noroc, deoarece vizita mea a fost organizată de familia logodnicei mele și mi-a fost simplu. Dar cred că în zilele noastre este ușor să te informezi din internet despre locurile pe care vrei să le vizitezi. Turiștii lasă păreri, reclamații din locurile pe care le vizitează și le poți studia înainte de a porni la drum. Soroca este cumva pregătită bine pentru a primi turiștii.

Vechimea în timp, Cetatea și verdele frumos al naturii sunt atractive. Dar am văzut multe terenuri agricole, livezi și cred că ar putea fi dezvoltat agroturismul, turismul mai aproape de viața cotidiană a oamenilor, când turiștii cunosc viața de zi cu zi a moldovenilor sau pot fi antrenați în producerea vinului”, a spus grecul, într-un interviu pentru presa locală din Soroca.

Chiar dacă a observat la noi destul de multe locuri frumoase, care ar putea deveni ținte pentru odihna și refugiul străinilor, tânărul a rămas decepționat de faptul că pe drumuri nu sunt suficiente pubele.

„Astfel, gunoiul și foarte mult plastic sunt aruncate peste tot. Și nu este doar problema Sorocii, din păcate, este foarte răspândită în multe țări. Sper că sorocenii nu vor lua asta în nume de rău”, a spus el.

Cât despre casele impresionante din zona în care trăiesc romii, Christos a precizat că i se pare „o întrecere între vecini”. Chiar și așa, turistul a rămas impresionat de cât de gustoase sunt mâncărurile moldovenești, însă prea multe pe masă, spune el.

„Am observat că moldovenii au foarte multe bucate pe masă și acestea nu întotdeauna se combină între ele. Cantitatea bucatelor te sperie și nu se potrivește pentru un stomac sănătos. Înțeleg că scopul moldovenilor e să-l facă pe musafir să se simtă bine, dar rezultatul poate fi altul, vă zic că mesele încărcate cu bucate sperie”, a menționat Christos.

La nunțile noastre i-a plăcut tradiția de întâmpinare a oaspeților cu pâine și sare, așezate pe un prosop cu motive naționale, dar și obiceiul legat de colacul miresei.

„Dacă s-ar fi păstrat și mai multe tradiții era și mai bine. Am intrat și într-o horă moldovenească și mi-a plăcut mult”, a conchis el.

Tânătul din Grecia spune că vrea să revină și în alte anotimpuri, ca să vădă cum este țara toamna sau iarna și să cunoască alte lucruri pe care nu a reușit să le vadă acum.

Articole asemănătoare

Back to top button