fbpx

foto | Moldova ascunde și locuri spectaculoase. Ce a ratat vloggerul englez care ne-a criticat țara?

Avem o țărișoară mică și, uneori, criticată, însă ne putem mândri cu locuri și destinații deosebite, care farmecă prin unicitate și frumusețe. În contextul „analizelor” făcute de curând de un vlogger englez, referitoare la starea în care se află Moldova, ZUGO a decis să scoată în lumina reflectoarelor numeroasele bijuterii pe care le are baștina noastră.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Iată doar câteva din locurile de basm pe care le-a ratat turistul englez în Moldova.

Conacul familiei Mimi (mai nou, odată cu reconstrucția acestuia, conacul este denumit și Castelul Mimi) este un monument de arhitectură de importanță națională din localitatea Bulboaca, raionul Anenii Noi, construit spre sfârșitul secolului al XIX-lea.

Odată cu finalizarea renovării „Complexului turistic Castelul Mimi” au fost date în exploatare: un muzeu, o galerie de artă pentru tinerii artiști, o sală de conferințe, un hotel, SPA, un restaurant, câteva ateliere de creație, atât de arte populare, cât și pentru gătit, precum și săli pentru evenimente. În castel au fost amenajate patru săli mari pentru 100-120 de persoane, două săli de degustări și 6 hale în beci.

Foto: vin2.ro

Conacul lui Manuc Bei este amplasat în orașul Hîncești și include următoarele edificii: Palatul lui Manuc, Casa vechilului, Clădirea contesei, Castelul de vânătoare, Turnul de veghe.

Restaurarea acestuia a început în octombrie 2013 atunci când a fost semnat un contract de grant privind restaurarea complexului istoric. Proiectul a fost aplicat pe parcursul anilor 2014–2015 și include un total de nouă edificii care urmează să fie renovate. Este vorba de Palatul Manuc Bei, care are 2 niveluri, Clădirea contesei, Castelul vânătoresc, Casa vechilului, Turnul de veghe, Biserica armenească, fântâna arteziană, grajdurile și trecerile subterane care încep din apropierea Conacului și se extind sub tot orașul Hîncești.

Foto: Maxim Chumash via Facebook

Năslavcea, Lacul Albastru și atracțiile raionului Ocnița

Localitatea Năslavcea este comparată cu un sătuc de munte, datorită malurilor abrupte și înalte ale râului Nistru, dar și panoramelor spectaculoase care se arată de acolo. Tot la Năslavcea puteți să vedeți Lacul Albastru și să căutați pe mal pietre de argalit. Fiți atenți, deoarece acesta se află în zonă de frontieră și veți avea nevoie de acordul grănicerilor pentru a-l vizita. Și dacă tot treceți prin Ocnița, ar fi păcat să nu vedeți Conacul lui Constantin Stamati, să vizitați Lipnicul și să trageți clopotul ridicat pe locul bătăliei lui Ștefan cu tătarii.

Foto: hiviminer.com

Muzeul Beșlama și unica moară de vânt funcționabilă, care are peste 150 ani

Dacă ajungeți în Găgăuzia, trebuie neapărat să vizitați și unica moară de vânt funcționabilă actualmente în Moldova. Aceasta are peste 150 de ani și mai este pornită uneori, ca să macine grâul. În același sat găsiți muzeul de istorie și etnografie găgăuză, după care mergeți la Kara Gani, una dintre vinăriile tipice găgăuze, deschise chiar în curtea unei gopsodării din Vulcănești.

Foto: publika.md

 

Complexul Rașcov și Mănăstirea Japca

Transnitria, în pofida realităților politice, este un loc impresionat pentru turiști. Malurile înalte și abrupte ale Nistrului deschid priveliști unice. În special, vă recomandăm să vizitați complexul Rașcov, din satul cu același nume. Monumentul geologic natural include o falie cu lungimea de 370 m, la 50 m de care se află un bloc de calcare cu semne de eroziune, o vale în formă de „V” și o  ravenă, care formează un inel de piatră. În apropiere de Rașcov se află și Mănăstirea Japca. Nimeni nu știe când a fost fondată, dar, cert este faptul că acesta este unicul locaș de cult care nu a fost închis în perioada sovietică.

Foto: besarab.su

Peștera „Emil Racoviță” este cea mai mare peșteră din Republica Moldova, a 13-a ca lungime în Europa și a 25-a în lume. Caverna este situată în apropierea localității Criva, raionul Briceni.

Peștera, numită în cinstea cunoscutului savant Emil Racoviță, este cercetată și cartografiată pe o lungime de circa 91 km de galerii și labirinturi, care sunt etajate în 3-4 nivele, ce se lărgesc pe alocuri, formând săli mari. Remarcabile sunt „Sala celor o sută de metri”, „Sala așteptării” și „Soborul”, care ating lungimi de circa 60 de metri, lățimi de circa 30 de metri și înălțimi de până la 11 metri.

Când bate vântul afară, circulația aerului din peșteră este accelerată, iar când acesta încetează, particulele fine se depun și aerul devine atunci mai curat în peșteră decât afară. Această calitate, însoțită de frumusețea și specificul spațiului carstic, constituie un avantaj pentru valoarea potențialului turistic al peșterii.

Foto: moldova.md

Sursa foto: google.com

Stâncile Prutului sunt un lanț de formațiuni calcaroase de tip recif, răspândite pe o distanță de circa 200 km de-a lungul Prutului de Mijloc, în Republica Moldova. Încep din apropiere de Criva, în zona graniței de nord a țării și continuă până la Cobani, 200 km mai la sud. Ele sunt declarate monumente ale naturii și sunt protejate prin lege. Aceste lanțuri de recifi calcaroși sunt constituite din schelete de corali, moluște, scoici, alge și alte organisme marine, care umpleau mările tropicale Tortoniană și Sarmatică acum 10 – 20 milioane de ani.

Stâncile Prutului sunt concentrate pe o suprafață restrânsă, în bazinele râurilor mici Larga, Vilia, Lopatnicul, Draghiștea, Racovățul, Ciuhurul și Camenca care se varsă în porțiunea Prutului de Mijloc. Deși fragmentate puternic în mai multe locuri, lanțurile de recife se mai prezintă și astăzi ca o structură unitară ce se întinde pe o distanță de aproape 200 km. Deci, dacă ar fi să le localizăm, stâncile Prutului nu se află direct pe malul Prutului, ci în bazinele afluenților Prutului, la o distanță de câțiva km de malul stâng al Prutului.

Foto: yandex.com

Suta de Movile este o arie protejată din apropierea Prutului, în Republica Moldova. Este amplasată în raionul Rîșcani, între satele Braniște și Cobani, raionul Glodeni.

„O Sută de Movile” prezintă un peisaj de o mare valoare științifică și estetică. Unii savanți au remarcat că „O Sută de Movile” („Centum Monticuli” după Dimitrie Cantemir) este unicul loc din Europa unde sunt concentrate într-un număr atât de mare recife submarine ale Mării Mediterane – bazin de apă terțiar, ce acoperea vreo 20 milioane de ani în urmă teritoriul de azi al Republicii Moldova. Alți savanți consideră că movilele s-au format datorită alunecărilor de teren și prăbușirilor.

Foto: Wikipedia

Parcul Țaul este situat în imediata apropiere a satului Țaul, raionul Dondușeni. Are o suprafață de 46,2 ha și este situat la câțiva kilometri de orașul Dondușeni și la aproximativ 200 km de Chișinău.

Este o arie protejată din Republica Moldova, reprezentând un monument de arhitectură peisagistică. În 2014, în parc a fost amenajată o mică grădină zoologică cu fazani, căprioare, păuni și vulturi. Către toamna anului 2016, a fost amenajat drumul de acces pentru automobile, cu parcare, cât și un sistem de iluminare.

Foto: ecology.md

Rezervația științifică Pădurea Domnească este o arie protejată din Republica Moldova, ce se află de-a lungul Prutului, în vestul raioanelor Glodeni și Fălești și a fost fondată în anul 1993

Rezervația este amplasată în lunca râului Prut și este unică prin biodeversitatea ei, tipurile de soluri și vegetație, relief. Scopul ei principal este păstrarea celor mai reprezentative păduri de luncă și conservarea unor specii și comunități de plante și animale rare, restabilirea biodeversității celor mai caracteristice fitocenoze. Este cea mai bătrână pădure din ținut și una din cele mai vechi păduri de luncă din Europa.

Foto: travelomoldova.com

Complexul turistic „Epoca de piatră” al Vinăriei Brănești a fost construit în cea mai veche mină de calcar din zonă, care ar avea peste 400 ani vechime, iar la 600 metri depărtare de vinărie se află primul hotel subteran din Moldova, scrie orheianca.eu.

Hotelul reprezintă o zonă fără rețea și acces la internet, fix ca în epoca de piatră, și are aspectul unui orășel subteran cu multe străduțe, iar tunelurile și încăperile sunt întortocheate. Pereții sunt de diferite dimensiuni în funcție de specificul încăperilor, având un design format din cercuri și linii, scrie vacanteleluimircea.wordpress.com.

Foto: incoming.tatrabis.md

Fetești este o comună în raionul Edineț, Republica Moldova, iar în preajma satului sunt situate două obiective naturale protejate de stat: rezervația peisagistică Fetești la nord-vest și defileul Fetești la sud-vest, ultimul fiind o arie protejată din categoria monumentelor naturii de tip geologic sau paleontologic.

Foto: Maxim Chumash

Vadul-Rașcov din raionul Șoldănești este protejat de stânci amețitoare și poate fi o destinație de top atât pentru moldoveni, cât și pentru turiștii străini. Totuși, ca să ajungi acolo, trebuie să-ți pui la grea încercare nervii din cauza drumurilor proaste. Localnicii spun că abia cu ceva timp înainte de înmormântarea marelui poet basarabean Dumitru Matcovschi, născut în Vadul-Rașcov, autoritățile locale au mai acoperit gropile, transmite timpul.md.

Foto: tv8.md

Articole asemănătoare

Back to top button