fbpx

foto | Imagini din lumea animală care îți vor tăia respirația! Cele mai bune fotografii din 2021 ale National Geographic

Pe măsura ce oamenii au fost cufundați în pandemie, lumea misterioasă a animalelor a continuat să existe. Unele dintre cele mai uluitoare imagini ale National Geographic surprind minunile naturii precum albina-orhidee irizată, una dintre multele insecte amazoniene descoperite și fotografiate pentru prima dată. Totodată, National Geographic a imortalizat și vulnerabilitatea unor specii de animale precum pangolinul și suricatele care sunt victime ale schimbărilor climatice sau pinguinul african care este pe cale de dispariție. 

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit directorului departamentului de fotografie de la National Geographic, Kathy Moran, tema dominantă în această colecție este conexiunea dintre om și lumea sălbatică.

„Fotografilor noștri le pasă atât de mult de poveștile pe care le spun, încât sunt dispuși să facă eforturi extreme pentru a face fotografii pe care nimeni nu le-a văzut până acum și pentru a împărtăși lumea naturii și tot ceea la ce ar trebui să fim atenți”, a spus Kathy Moran.

Vezi mai jos imaginile.

Cea mai rară pisică a Americii

Un mascul panteră surprins sărind peste un pârâu la Florida Panther National Wildlife Refuge. Teritoriul acestor pisici rare, care numără în jur de 200 de exemplare, este amenințat de extinderea suburbană. În iunie, Florida a adoptat măsuri de protecție extinse pentru coridoarele vieții sălbatice, esențiale pentru supraviețuirea lor. (Din „Cum cea mai rară pisică a Americii ar putea ajuta la salvarea Florida”, martie 2021).

Broasca de sticlă Manduriacu

Broaștele de sticlă – micuți locuitori ai copacilor din America Latină numite după pielea lor translucidă – sunt stăpâni ai camuflajului. Broasca de sticlă Manduriacu este un vânător oportunist, care așteaptă până trece o insectă mică sau păianjen și apoi se năpustește. (Din „Aceste broaște transparente sunt pline de surprize”, iulie 2021).

Elefant orfan

Elefanții orfani de la Reteti Elephant Sanctuary din nordul Keniei primesc o sticlă de lapte aproximativ la fiecare trei ore. Puii de elefant obișnuiau să fie hrăniți cu lapte pentru sugari, dar odată cu pandemia, personalul sanctuarului au schimbat produsul pe unul din lapte de capră local, care este mai ieftin, mai durabil și mai ușor de găsit. (Din „Pentru elefanții orfani din Kenya, capre la salvare”, august 2021.)

Lăcuste frenetice

O vedere din centrul unui roi de lăcuste de la Lewa Wildlife Conservancy din nordul Keniei înfățișează o scenă frenetică. De la sfârșitul anului 2019, norii de lăcuste au învăluit Cornul Africii, devorând culturi și pășuni – și declanșând o misiune de stropire a pesticidelor pe sol și în aer. Aceste substanțe chimice, totuși, pot fi devastatoare pentru fauna sălbatică. (Din „O ciumă de lăcuste a lovit Africa de Est. Soluția cu pesticide poate avea consecințe îngrozitoare”, martie 2021).

Creveți Narvwhal

În largul Marsiliei, în Marea Mediterană, creveții narvwhal plutesc în pădurile de corali negri. Coralul este numit după scheletul său negru, dar țesutul viu este alb. (Din „Au petrecut 28 de zile sub mare – și au găsit un alt Pământ”, aprilie 2021).

Meduza paralizată

Înotătorii din Atlanticul de Nord fug la vederea acestei meduze, Pelagia nociluca, cunoscută în mod obișnuit sub denumirea de „înțepătorul mov”. Celulele înțepătoare îi acoperă tentaculele și întregul corp. Un coral negru l-a paralizat pe acesta, în largul La Ciotat, în sudul Franței. (Din „Au petrecut 28 de zile sub mare – și au găsit un alt Pământ”, aprilie 2021).

Cimpanzeii rămași orfani din cauza braconierilor

Anthony Caere, pilot pentru Parcul Național Virunga din Republica Democrată Congo, îi leagănă pe puii de cimpanzeu Felix și Mara în timp ce îi transportă la Centrul de Reabilitare a Primatelor Lwiro. Familiile bebelușilor au fost ucise de braconieri. Caere, care a supraviețuit unui accident de avion în 2017, spune că a ajuta la salvarea cimpanzeilor îi oferă un scop. (Din: „Sanctuarul din Africa Centrală dă speranță cimpanzeilor și salvatorilor lor”, septembrie 2021).

Gorilă pe patul de moarte

Gorila de munte pe nume Ndakasi a murit în brațele îngrijitorului ei, la scurt timp după ce a fost făcută această fotografie, în urma unei lungi lupte cu o boală. Andre Bauma și alții de la Centrul pentru gorile de munte Senkwekwe, din Republica Democrată Congo, au îngrijit-o din 2007, când a fost găsită în copilărie agățată de cadavrul mamei sale. (Din „Amintindu-ne de Ndakasi, o iubită gorilă de munte”, octombrie 2021).

Albina-orhidee iridiscentă

Albinele-orhidee iridescente au fost printre multitudinea de insecte noi și neobișnuite pe care entomologii le-au colectat la un turn de observație din Brazilia (Din „Sute de insecte noi și neobișnuite descoperite în baldachinul Amazonului”, martie 2021).

 

Rața Laietana

Carla Heras, voluntară la Santuario Gaia din Camprodon, Spania, legănând-o pe rața Laietana. Laietana este unul dintre cele 1500 de animale salvate de pe străzi și din industria agriculturii, care trăiesc în centru. Gaia se numără printre câteva zeci de sanctuare din Spania care oferă adăpost animalelor care au fost crescute pentru hrană. (Din „În Spania, sanctuarele oferă pentru totdeauna case animalelor de fermă salvate”, aprilie 2021).

O relație simbiotică

Un exemplar de pește Jack se ascunde în spatele unei meduze. Mai mult, o conduce ca pe o barcă cu motor. Meduza oferă peștelui protecție împotriva prădătorilor, în timp ce acesta se poate hrăni cu paraziți care s-au prins de gazda sa. (Din „Întâlnește creaturile mării de noapte”, septembrie 2021). 

Peștele mic cât o monedă

Un pui de pește-vacă de mărimea unei monede flutură în largul coastei Indoneziei. (Din „Întâlnește creaturile mării de noapte”, septembrie 2021).

Suricatele din Africa

Pentru suricatele din deșertul Kalahari din sudul Africii, supraviețuirea este un efort de grup. Nu este clar cum schimbările climatice vor afecta suricatele din Kalahari, dar verile mai calde și mai uscate le pot reduce numărul. (Din „Creșterea temperaturilor pune ecosistemul din Kalahari la limita supraviețuirii.” iulie 2021).

Pangolinii vor să trăiască

Pangolinii ies din vizunile lor abia după ce se lasă întunericul, pentru a mânca aproximativ 15.000 de furnici și termite într-o noapte, iar anual – 5,5 milioane. Abundența insectelor depinde de ierburile sănătoase, firul care leagă viața pe nisipurile sărace în nutrienți din Kalahari. Fără ploi, ecologizarea va eșua. Pe măsură ce temperatura crește și schimbă cursul ploilor, animalele precum pangolinul au un viitor incert. (Din „Căldura în creștere pune ecosistemul din Kalahari la limita supraviețuirii.” iulie 2021).

Girafe salvate de inundații

Când o insulă din Lacul Baringo din Kenya a fost inundată lasfârșitul anului 2020, cele opt girafe de Rothschild rare ale sale au rămas blocate. O echipă de salvatori le-a transportat una câte una, către un sanctuar nou, folosind o barjă construită din tobe metalice, grinzi de oțel și prelate. (Din „Cum foștii dușmani au lucrat împreună pentru a ajuta la salvarea acestor girafe rare”, aprilie 2021).

În Africa de Sud te poți trezi cu un pinguin în casă

Simon’s Town din Africa de Sud, găzduiește o mare colonie de reproducere a pinguinilor africani. Unii s-au obișnuit cu oamenii, stabilindu-se în curți și rătăcind în case. Experții avertizează că această obișnuire crește șansa ca păsările să fie lovite de mașini pe drum. Sezonul de vârf al turismului coincide cu năpârlirea anuală a păsărilor, un eveniment de vară în care aceste viețuitoare nu pot să se hrănească timp de câteva săptămâni, făcându-le potențial mai vulnerabile la stres. (Din „Unicii pinguini din Africa se confruntă cu un viitor incert”, octombrie 2021).

Foca leopard

O focă leopard plutind lângă un aisberg din largul coastei de vest a Peninsulei Antarctice. Bulele de aer eliberate din gheața care se topește, se lipesc de obiectivul camerei subacvatice. Pentru aceste foci, bancurile de gheață sunt un loc de reproducere și năpârlire. (Din „O lume înghețată este în colaps, pe măsură ce numărul pinguinilor trage semn de alarmă”, octombrie 2021).

Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Articole asemănătoare

Back to top button