fbpx

foto | Cu coapse mari, forme generoase și celulită. Un artist din Chișinău produce cele mai originale păpuși plus size din lume

De aproximativ șapte ani, Vladimir Sușcchevici, un artist din Chișinău, produce figurine după exemplele modelelor plus size, redând cu dibăcie formele generoase, dimensiunile coapselor și chiar și celulita de pe picioare sau colăceii de pe burtă. 

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

La începutul carierei sale, Vladimir desena afișele pentru teatre sau reproducea picturile în ulei, până când nu a descoperit un domeniu în care s-a regăsit complet. Moldoveanul a început să producă o serie de păpuși de colecție, originale, cu o imagine specială.

Artistul mereu a fost pasionat de sculptură, dar ideea de a face păpuși după propriile standarte de frumusețe a venit spontan, după ce a văzut un masterclass despre producerea acestora. Primele modele ale artistului, deși nu se evidențiau prin forme suple, nu aveau la fel de multă celulită, iar corpurile lor nu arătau atât de realist ca a celor de acum.

Într-un interviu, Vladimir a declarat că fiecare figurină necesită în jur de patru luni de muncă zilnică, multă vopsea și un material pe care el singur îl produce. Astfel, păpușile unice ajung pe piață la un preț de aproximativ 70.000 de ruble.

De asemenea, artistul spune că îi este greu să-și găsească pe cineva care ar accepta să se dezbrace pentru a-i sculpta corpul, iar asta îl impune să preia mai multe părți ale corpului din fotografiile modelelor plus size de pe internet.

Totodată, bărbatul este mândru de lucrările sale în miniatură pe care le valorifică, lăsându-le părțile corpului la vedere și îmbrăcându-le în haine sumare.

Articole asemănătoare

Back to top button