Externe

Zelenski, mesaj pentru ucrainenii din zonele ocupate: „Rușii vor încerca să recruteze bărbații. Evitaţi acest lucru”

„Încercaţi să părăsiţi teritoriul ocupat. Dacă nu puteţi face acest lucru şi vă aflaţi în structurile militare ruseşti, încercaţi cu prima ocazie să depuneţi armele şi să ajungeţi în poziţii ucrainene. Şi cel mai important, protejează-ţi viaţa. Şi asiguraţi-vă că îi ajutaţi pe ceilalţi oameni care vă sunt apropiaţi. Sarcina noastră comună este să perseverăm. Să fim împotriva acestor ciudaţi”, a spus Zelenski, transmite StirileProTV.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Preşedintele ucrainean a continuat: „Rusia a evitat chiar şi cuvântul „război” timp de şase luni, şi-a pedepsit oamenii cu dosare penale pentru asta, iar acum declară legea marţială pe teritoriul ocupat. Chiar ocupanţii au adus războiul pe pământul nostru sub pretenţia lor falsă constantă de presupuse negocieri, iar acum semnează nişte decrete care cimentează războiul”.

Zelenski a vorbit şi despre apărare: „Lucrăm pentru a garanta siguranţa completă a cerului ucrainean. Avem deja rezultate semnificative: 233 de UAV Shahed şi zeci de rachete au fost doborâte în cursul lunii. Zece drone iraniene au fost distruse astăzi şi aceasta este doar în direcţia Kiev. Alte 11 UAV Shahed au fost doborâte datorită soldaţilor comandamentului aerian Pivden”.

În final, Zelenski a mulţumit poporului ucrainean „pentru faptul că a fost cel care a devenit anul acesta laureatul Premiului Saharov. Acest premiu este acordat anual celor care au adus cea mai mare contribuţie la apărarea democraţiei, a drepturilor omului şi a valorilor europene. Este cu adevărat important ca toţi bărbaţii şi femeile ucrainene – milioane de oameni ai noştri care apără cu atâta curaj libertatea să fie recunoscuţi în Europa în acest an”.

Victoria Bucur

Recent Posts

Un bărbat a murit după ce ar fi pierdut controlul ATV-ului pe care-l conducea

Oamenii legii din Hîncești documentează un accident rutier produs joi, 5 noiembrie, în jurul orei…

10 ore ago

foto, update | Dronă „Gerbera” depistată la Rezina. Precizările poliției

update 19:00 | Specialiștii Secției tehnico-explozivă a Poliției au stabilit că aparatul de zbor este…

12 ore ago

foto | Investiții europene în educație: Roboți industriali și echipamente moderne pentru studenții UTM

La Universitatea Tehnică a Moldovei, viitorii ingineri programează roboți industriali, simulează defecțiuni ale sistemelor electronice…

14 ore ago

video | Primele 100 de zile ale Guvernului Tofan: Ce realizări și probleme a prezentat premierul în bilanț

Premierul Vasile Tofan a prezentat joi, 5 noiembrie, bilanțul primelor 100 de zile de guvernare.…

14 ore ago

foto | Percheziții la Poliția de Frontieră: trei funcționari sunt vizați de delapidare. Un șef adjunct, reținut

Centrul Național Anticorupție, în comun cu Procuratura Anticorupție, desfășoară acțiuni de urmărire penală într-o cauză…

15 ore ago

Marta Kos vine la Chișinău. Oficiala va susține un discurs în plenul Parlamentului R. Moldova

Comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos, este așteptată luni, 9 noiembrie, în Parlamentul Republicii Moldova,…

15 ore ago