Externe

video | Un pas spre o lume sustenabilă. Cercetătorii au descoperit cum să transforme hainele vechi în… zahar

Oamenii de știință au descoperit o modalitate de a transforma bumbacul în zahar. Astfel, aceștia revoluționează domeniul reciclării hainelor, care este o provocare majoră pentru mediu.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Cercetările au fost desfășurate de către specialiști de la Universitatea Lund din Suedia. În urma studiilor realizate s-a constatat că 90% din cantitatea bumbacului care se conține în obiectele vestimentare poate fi transformat în zahăr cu ajutorul căldurii și a unei cantități exacte de acid sulfuric.

Substanța obținută, însă, nu este comestibilă, conform Mediafax. Scopul final este de a o transforma în alte materiale, de exemplu spandex sau nailon.

Așadar, specialiștii afirmă că astfel industria textilă va avea mai puține cheltuieli. Pe de altă parte, și natura are de câștigat, atâta timp cât deșeurile cauzate de producție devin mai mici.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.
Victoria Laur

Recent Posts

Reguli noi pentru parcări și mașini abandonate. Ce a votat Parlamentul în prima lectură

Consiliile locale vor putea stabili tarifele pentru parcările publice cu plată, iar șoferii care nu…

9 ore ago

Strada Industrială din Chișinău intră în reparație, anunță Ion Ceban

Lucrările de reabilitare a străzii Industriale din Chișinău ar urma să înceapă în scurt timp.…

10 ore ago

Energia electrică s-ar putea scumpi cu până la 15% în R. Moldova. Ce spune directorul ANRE

Consumatorii din Republica Moldova ar putea plăti mai mult pentru energia electrică în perioada următoare.…

10 ore ago

Noul premier al României vine marți la Chișinău, în prima sa vizită externă. Cu cine se va întâlni

Premierul României, Luca Niculescu, va efectua marți, 27 octombrie, o vizită în Republica Moldova. Potrivit…

11 ore ago

Atac grav într-o școală din România. Un elev ar fi fost înjunghiat de un coleg. Martor: „A început să dea cu maceta”

Un elev de 15 ani a atacat un coleg, joi dimineaţă, cu un obiect tăietor…

11 ore ago

Forța Fermierilor amenință cu noi proteste dacă autoritățile nu intervin până la 30 octombrie. Ce solicită asociațiile

Agricultorii avertizează că ar putea ieși la protest cu tehnica agricolă dacă autoritățile nu întreprind…

12 ore ago