fbpx

video | Apele Dunării au scăzut drastic. Epavele barjelor scufundate au ieșit la suprafață

Nivelul Dunării a scăzut atât de mult, încât mai multe insule de nisip au apărut în apă, iar la Calafat au ieșit la suprafață câteva barje scufundate de-a lungul timpului în fluviu. Debitul a înregistrat astăzi un nou minim istoric: numai 1.800 de metri cubi pe secundă, cu aproximativ 2.500 de metri cubi mai puțin decât media lunii august, scrie digi24.ro.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

În zona localității Calafat, numai malurile îndepărtate mai amintesc că Dunărea este unul dintre cele mai mari fluvii din Europa. De la începutul verii, nivelul său a scăzut cu peste un metru în această zonă.

Elena Alexandru, reporter Digi24: Ca să vă imaginați cât de scăzut este nivelul Dunării în această zonă, până acum o lună și jumătate, două luni nu puteai ajunge aici cu piciorul. Au apărut foarte multe dune de nisip pe Dunăre, iar barjele scufundate în urmă cu mai mulți ani, care nu se vedeau deloc, acum au ieșit la suprafață.

Un bărbat care a locuit toată viața în Calafat spune că despre barjele scufundate pe fundul Dunării auzise doar de la vecini. Acum, însă, a venit să le vadă personal.

Marin Tălău, directorul Direcției Apelor Jiu Craiova: Nu dă semne că o să crească substanțial. Mai durează până să crească așa cum trebuie!

Nivelul Dunării la Calafat era de 1.800 de metri cubi pe secundă, iar media lunii august era, de obicei, de 4.300 de metri cubi pe secundă. Este cel mai mic nivel înregistrat vreodată în această zonă.

Articole asemănătoare

Back to top button