Externe

Vaccinați în timpul orelor de curs. Cum plănuiește Israelul să imunizeze elevii anti-COVID

Israelul doreşte să îşi vaccineze elevii împotriva noului coronavirus în timpul orelor de curs odată cu începerea noului an şcolar, preconizată pentru 1 septembrie. Vaccinarea se va face cu acordul părinţilor, au anunţat luni autorităţile guvernamentale însărcinate cu lupta împotriva coronavirusului.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Israelul a vaccinat copii cu vârste de peste 12 ani, dar în anumite cazuri excepţionale şi copii cu vârste de cinci ani. Totuşi, excepţiile se aplică unor copii care sunt în mod deosebit expuşi în faţa riscurilor medicale – spre exemplu din cauza obezităţii extreme, bolilor cronice severe de plămâni şi a problemelor cardiace.

Această ţară, cu o populaţie de 9,4 milioane de locuitori, încearcă să încetinească rata de transmitere a noului coronavirus printr-o nouă campanie de vaccinare.

Luni, Ministrul Sănătăţii a raportat 5.383 de cazuri noi. Totodată, au fost raportate 672 de persoane aflate în stare gravă – cel mai ridicat bilanţ din martie 2021 – şi 16 decese, scrie digi24.ro.

Până în prezent, aproape 59% din populaţia Israelului a fost vaccinată cu ambele doze, din care aproximativ 29% în grupa de vârstă 12-15 ani şi 69% dintre cei cu vârste cuprinse între 16 şi 19 ani. Pentru rezidenţii care au peste 70 de ani, acest procent este de peste 90%.

Din cauza pandemiei, şcolile israeliene sunt vizate de reguli speciale. În ”oraşele roşii”, unde s-a înregistrat un număr deosebit de mare de noi infectări, cursurile se desfăşoară cu prezenţă fizică doar dacă 70% dintre elevi sunt vaccinaţi, în caz contrar orele desfăşurându-se online, scrie Agerpres.

În plus, circa 1,6 milioane de elevi vor fi testaţi în această lună pentru depistarea anticorpilor împotriva coronavirusului. Cei care prezintă anticorpi nu vor fi nevoiţi să intre în carantină dacă în clasa lor există un caz de coronavirus.

În plus, 2 milioane de elevi israelieni vor efectua teste rapide la domiciliu chiar înainte de începerea noului an şcolar.

Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.
Mihaela Roibu

Recent Posts

foto, video | Un cetățean al Ucrainei a traversat ilegal frontiera cu motoparapanta și a cerut azil în R. Moldova

Un cetățean ucrainean a fost depistat de polițiștii de frontieră după ce a traversat ilegal…

8 ore ago

video | Schemă de escrocherie cu automobile din China: Clienții ar fi plătit între 20.000 și 30.000 de euro

Doi bărbați, de 25 și 31 de ani, au fost reținuți pentru 72 de ore,…

10 ore ago

Condiție obligatorie: Studenții din anul I trebuie să promoveze un curs de etică pentru a putea intra în sesiune

Circa 18.000 de studenți din anul I de licență vor urma, în acest an de…

11 ore ago

Accident mortal pe bulevardul Dacia. Un biciclist, lovit de o Toyota

Un biciclist de 43 de ani a murit luni, 26 octombrie, după ce a fost…

11 ore ago

video | Ucraineanul urmărit de grăniceri pe Nistru a publicat un video din Sofia, revenit alături de familie

Cetățeanul ucrainean urmărit pe Nistru de doi grăniceri, într-un incident în care au intervenit localnici…

11 ore ago