Externe

Unde se află cel mai scurt pod din lume care desparte două țări europene. Are doar 3 metri și două fusuri orare

Un pod minuscul dintre Portugalia și Spania a devenit o atracție inedită pentru turiștii care vor să treacă dintr-o țară în alta în mai puțin de un minut. 

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Traversarea este atât de scurtă încât mulți nici nu realizează că, odată ajunși pe partea cealaltă, se află deja într-un alt fus orar, scrie Express, citat de StirileProTV.

Podul El Marco are doar 3 metri lungime și traversează îngustul pârâu Arroyo Abrilongo, granița naturală dintre Portugalia și Spania.

La capătul portughez există un marcaj din piatră cu litera „P”, iar pe partea spaniolă se află unul inscripționat cu „E”, de la España.

„Călătorie în timp” între două țări europene

Deși sunt vecine, Portugalia și Spania se află în fusuri orare diferite. Astfel, cei care traversează podul își văd ceasul schimbându-se automat cu o oră.

Experiența a transformat micul pod într-un punct de atracție pentru turiști și pasionați de recorduri neobișnuite.

Podul conectează localitatea portugheză El Marco de satul spaniol La Codosera și este folosit exclusiv de pietoni și bicicliști.

Construcția originală a fost ridicată de localnici în urmă cu secole, fiind inițial doar un set simplu de scânduri din lemn.

Potrivit publicației Fascinating Spain, podul a fost reconstruit în 2008 cu fonduri ale Uniunii Europene.

La lucrări au participat muncitori atât din Portugalia, cât și din Spania. Din cauza dimensiunii reduse, mașinile nu pot traversa podul.

Cel mai scurt pod internațional din lume

Deși multe clasamente acordă titlul unui pod dintre SUA și Canada, aflat pe insula Zavikon, El Marco este mai scurt cu aproximativ 4 metri.

Astfel, podul dintre Portugalia și Spania este considerat cel mai scurt pod internațional din lume.

Recordul a stârnit și glume pe rețelele sociale.

„Eu am traversat odată o simplă scândură pusă peste un pârâu la granița dintre Regatul Unit și Republica Irlanda. Era mult mai scurtă!”, a comentat un utilizator Reddit.

Redacția ZUGO

Recent Posts

Un bărbat a murit după ce ar fi pierdut controlul ATV-ului pe care-l conducea

Oamenii legii din Hîncești documentează un accident rutier produs joi, 5 noiembrie, în jurul orei…

6 ore ago

foto, update | Dronă „Gerbera” depistată la Rezina. Precizările poliției

update 19:00 | Specialiștii Secției tehnico-explozivă a Poliției au stabilit că aparatul de zbor este…

9 ore ago

foto | Investiții europene în educație: Roboți industriali și echipamente moderne pentru studenții UTM

La Universitatea Tehnică a Moldovei, viitorii ingineri programează roboți industriali, simulează defecțiuni ale sistemelor electronice…

11 ore ago

video | Primele 100 de zile ale Guvernului Tofan: Ce realizări și probleme a prezentat premierul în bilanț

Premierul Vasile Tofan a prezentat joi, 5 noiembrie, bilanțul primelor 100 de zile de guvernare.…

11 ore ago

foto | Percheziții la Poliția de Frontieră: trei funcționari sunt vizați de delapidare. Un șef adjunct, reținut

Centrul Național Anticorupție, în comun cu Procuratura Anticorupție, desfășoară acțiuni de urmărire penală într-o cauză…

12 ore ago

Marta Kos vine la Chișinău. Oficiala va susține un discurs în plenul Parlamentului R. Moldova

Comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos, este așteptată luni, 9 noiembrie, în Parlamentul Republicii Moldova,…

12 ore ago