Foto: Agerpres
Un şofer de 22 de ani, din municipiul Hunedoara, a rămas fără permisul de conducere pentru şase luni şi va trebui să plătească o amendă de 4.930 de lei, după ce, duminică, a fost prins de poliţişti circulând cu viteza de 222 de km/h pe DN 68, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara, scrie Agerpres.
Potrivit poliţiştilor, şoferul consumase droguri şi alcool înainte de a urca la volan, fiind depistat pozitiv la testarea cu aparatele drugtest şi alcooltest.
Tânărul conducea un autoturism pe DN68, în afara localităţii Hunedoara, când a fost înregistrat cu aparatul radar, de un echipaj al Poliţiei Haţeg, având viteza de 222 km/h, în condiţiile în care pe acel sector de drum limita maximă admisă de lege este de 90 km/h.
„Conducătorul auto nu a oprit la semnalele poliţiştilor, continuându-şi deplasarea, fiind oprit de poliţiştii din cadrul Poliţiei Hunedoara, pe raza localităţii Nădăştia de Sus. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o alcoolemie de 0,11 mg/l alcool pur în aerul expirat şi pozitiv la testarea cu aparatul drugtest. Tânărul a fost sancţionat cu amendă în valoare totală de 4.930 lei, i s-a reţinut permisul de conducere pe o perioadă de 180 de zile, fiind eliberată dovada fără drept de circulaţie”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Carla Strujan.
În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar de cercetare penală.
Datele cardurilor bancare nu au fost compromise în atacul cibernetic asupra sistemelor guvernamentale, dă asigurări…
Saramura de pește, pregătită după o rețetă păstrată din generație în generație, este în centrul…
Nicoleta Colomeeț a demisionat din funcția de directoare a Agenției de Guvernare Electronică, la scurt…
Gazele extrase din Marea Neagră ar urma să ajungă în Republica Moldova din toamna anului…
Date asociate cu aproximativ 750.000 de IDNP-uri au fost afectate în urma atacului cibernetic asupra…
Mișcarea Alternativa Națională (MAN), formațiune politică condusă de primarul general al Chișinăului, Ion Ceban, a…