fbpx

Un cuplu de italieni s-a pornit la Cracovia, dar au ajuns la Craiova

Paola și Massimo, un cuplu de italieni, au crezut că își vor petrece vacanța în orașul polonez, însă au ajuns în Craiova, în urma unei erori a agenției de turism, relatează site-ul italian Gazzettino del Chianti. Nici eu nu și-au dat seama de eroare, decât după ce avionul lor a aterizat deja în România, scrie libertatea.ro.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Imaginaţi-vă scena. Plecaţi în vacanţă, în Polonia, în frumosul oraş Cracovia, unde vă aşteaptă şi prieteni. Şi, de îndată ce coborâţi din avion, la aeroport, vă aflaţi la peste o mie de kilometri distanţă, în Craiova. În România, lângă București”, scrie publicația citată.

Paola a povestit că eroarea aparține unei agenții de turism, care a încurcat cele două orașe.

„Partenerul meu a mers la o agenție de turism din Florența pentru a cumpăra două bilete de avion spre Cracovia (Polonia), unde ne așteptau niște prieteni. În schimb am plecat de pe aeroportul din Bologna și ne-am trezit la Craiova (România). La început am râs, dar apoi aproape imediat ne-am supărat”, a spus Paola.

Paola spune că nu și-a dat seama de eroare pe aeroport, deoarece a crezut că „Craiova” este denumirea în poloneză a orașului Cracovia.

„În naivitatea mea, m-am gândit că acesta este numele orașului scris în poloneză. Am avut încredere și ne-am continuat călătoria în pace. Când am coborât la aeroport și am realizat că suntem în România a fost un șoc”, a precizat Paola.

Cei doi italieni s-au cazat la un hotel din Craiova și urmează să-și stabilească „strategia” pentru următoarea săptămână de vacanță planificată, inițial, la Cracovia.

„Ne-au spus că vor încerca să găsească o modalitate de a ne trimite la Cracovia. Dar am întrebat aici (n.r. – la Craiova) și este imposibil. Ar deveni prea scump și s-ar irosi timp pentru doar o săptămână. Când ne vom întoarce acasă, cu siguranță ne vom face auziți”, a conchis Paola.

Articole asemănătoare

Back to top button