fbpx

Un bărbat a sărit într-un furnal cu oțel încins după ce a aflat că a pierdut la bursă

Un angajat dintr-o uzină de oțel din China a sărit într-un furnal încins și a murit, după ce a aflat că a pierdut peste 9.000 de dolari pe bursă.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Muncitorul de 34 de ani, Wang Long, era angajat la oțelăria Baotou Steel din Mongolia Interioară. În urmă cu câteva zile, când lucra pe tura de noapte, bărbatul a dispărut fără urmă, relatează South China Morning Post, citat de digi24.ro.

Bărbatul a fost căutat intens de echipele special organizate de companie. Au fost vizionate și înregistrările camerelor de supraveghere, iar în imagini s-a văzut cum acesta a sărit într-un furnal cu oțel topit. Temperaturile dintr-un astfel de furnal pot atinge și 1.500 de grade Celsius.

Filmarea a ajuns pe platformele social media din China, imaginile arătându-l pe bărbat stând în fața furnalului încins timp de câteva minute, după care a sărit în el, nu înainte de a-și da jos mănușile și casca de protecție.

A dispărut instantaneu”, a declarat un muncitor pentru sursa citată.

Wang juca de câțiva ani la bursă și în ziua în care s-a sinucis pierduse aproximativ 9.100 de dolari.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button