Externe

UE interzice jucăriile cu substanțe periculoase. Ce prevede noul regulament și cum vor fi eliminate produsele toxice

Parlamentul European a adoptat un nou regulament care interzice substanțele toxice, inclusiv cancerigene, din fabricarea jucăriilor. Produsele vândute în UE vor trebui să respecte reguli stricte de trasabilitate, să aibă certificat digital și să fie verificate inclusiv la import.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Traseul jucăriilor va putea fi urmărit cu ajutorul unui cod QR iar autoritățile vor afla dacă jucăriile ce conțin substanțe nocive intră în țară.

„Este un acord extrem de important, care protejează sănătatea copiilor noștri, pentru că specialiștii au descoperit zeci de substanțe periculoase, unele dintre ele cancerigene, în jucăriile care ajungeau în mâinile copiilor noștri, mai ales pe acele jucării care veneau din afara spațiului european și, evident, am solicitat Comisiei Europene și statelor membre să accepte ca aceste substanțe să fie interzise. După lungi negocieri am reușit lucrul acesta. Sunt zeci de astfel de substanțe care au fost interzise”, a declarat Victor Negrescu, vicepreședintele Parlamentului European, pentru Digi24.

Substanțele vizate se regăseau în produse precum baloanele și slime-ul – jucării populare care ajungeau frecvent în contact direct cu gura celor mici, mai ales a copiilor sub 3 ani. În unele cazuri, substanțele folosite pentru a le face mai rezistente erau toxice, cu risc ridicat pentru sănătate. Noua legislație le va interzice complet în spațiul european.

„Sunt mai multe substanțe de acest fel care erau cunoscute pentru impactul lor asupra sănătății persoanelor. Din păcate, aceste tipuri de substanțe se regăseau inclusiv pe jucării care ajungeau la copiii cei mai mici, sub 36 de luni. Avem în acest sens niște prevederi speciale care îi vor proteja pe viitor”, a explicat Negrescu.

Regulamentul introduce și obligativitatea unui „pașaport digital” al jucăriilor – un certificat care va conține informații despre substanțele utilizate, originea produsului și procesul de fabricație. Codul QR care oferă acces la aceste date trebuie să fie vizibil, inclusiv în cazul achizițiilor online.

„Fiecare jucărie va avea un certificat. De exemplu, dacă mă cumpăra online, acel certificat trebuie să fie afișat. Acel certificat va conține și substanțele care au permis realizarea produsului și proveniența produsului”, a declarat el.

Noile reguli se vor aplica inclusiv platformelor de e-commerce din afara UE, cum sunt cele din China, care vor fi obligate să verifice conformitatea jucăriilor comercializate. Dacă nu respectă normele, riscă sancțiuni semnificative.

„Platformele au responsabilitate acum să verifice că, într-adevăr, ceea ce scrie în certificat chiar corespunde cu produsul respectiv. Practic protejăm astfel consumatorul și, în mod special, ne asigurăm că nu vin din afara spațiului european produse care să afecteze sănătatea copiilor noștri”, a adăugat Negrescu.

Implementarea regulamentului se va face etapizat, pentru a oferi producătorilor timp să se adapteze noilor cerințe.

Ana Bodrug

Recent Posts

Un regizor de Hollywood, condamnat la închisoare pentru fraudarea Netflix

Regizorul și scenaristul Carl Rinsch a fost condamnat, luni, la doi ani și jumătate de…

5 ore ago

Zelenski îl ironizează pe Putin: Rusia tot amână cucerirea Donbasului

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a ironizat luni strategia militară a Rusiei, afirmând că în ultimii…

5 ore ago

„Vor fi probleme mari”: Donald Trump le cere comercianților să ieftinească „imediat” benzina

Comercianții de benzină trebuie să scadă prețurile imediat și a avertizat că vor apărea „probleme…

5 ore ago

Fost viceministru al MAI, condamnat la 8 ani de închisoare

Fostul viceministru al Afacerilor Interne, Veaceslav Ceban, a fost condamnat la opt ani de închisoare…

5 ore ago

Suspiciune de Salmonella la un hotel din capitală. Aproximativ 13 persoane sunt internate

Aproximativ 13 persoane sunt internate la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă”, având cel…

6 ore ago

Delegația UE confirmă că Taburceanu a lucrat într-un proiect finanțat din fonduri europene și a demisionat recent. Activitatea ei va fi evaluată

Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova confirmă că fosta consilieră a premierului Dorin Recean, Anastasia…

6 ore ago