fbpx

„Subiectele de examen se vând cu 250-300 de dolari”. Așa ar încerca unii părinți să asigure locuri copiilor la cele mai bune universități

Părinții din Coreea de Nord ar recurge la metode ilegale pentru a fi siguri că copiii lor intră la cele mai bune universități din statul comunist. Mulți sunt dispuși să călătorească în alte provincii pentru a obține subiectele examenelor sau ar mitui profesorii din comisiile de admitere.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Luna decembrie este foarte tensionată pentru absolvenți: aceștia susțin testările CSAT, de al căror rezultat depinde admiterea la facultate. Candidații trebuie să treacă printr-o examinare fizică, dar și să susțină un interviu.

Astfel, mulți părinți din Coreea de Nord, care își doresc ca copiii lor să fie admiși la universități bine cotate, ar fi dispuși să încalce legea, cumpărând subiectele înainte de examene.

„Subiectele se vând, de regulă, cu 250 de dolari sau 300 de dolari”, a declarat o sursă pentru dailynk.com. O altă sursă a oferit chiar și informații despre locurile din Phenain unde s-ar practica această „contrabandă”: pe strada din spatele stației de autobuz Samhung, în spatele sălii de spectacole Isang Yun, în parcul din districtul Taedonggang și în spatele Teatrului din Phenian.

„Odată ce începe perioada de înscriere la facultate o să observăm tot mai mulți părinți vizitând profesorii din comisiile de admitere pentru a le oferi bani în schimbul unor punctaje mari pentru copii”, susține a doua sursă.

Articole asemănătoare

Back to top button