Colaj: ZUGO/ Foto: DailyMail
O fetiță care a căzut de la balconul unui bloc cu 12 etaje din Vietnam a fost salvată de un trecător. Bărbatul este curier și efectua o livrare atunci când a văzut copila care se cațără pe balustradă.
Totul s-a întâmplat duminică în Hanoi. Bărbatul a ieșit din automobil, s-au urcat pe acoperișul unei clădiri înalte din apropierea blocului cu pricină, a găsit locul potrivit și a întins mâinile, astfel încât copilul să poată fi prins.
Micuța a căzut chiar în brațele lui, transmite presa străină. Aceasta se simte bine, dar a suferit fracturi la mână și la picior. Salvatorul ei, la rândul său, s-a ales cu o entorsă.
Peste noapte, bărbatul a devenit cunoscut în Vietnam. Acesta a început să fie urmărit de zeci de oameni pe rețelele de socializare, iar telefonul său sună fără oprire.
Consiliile locale vor putea stabili tarifele pentru parcările publice cu plată, iar șoferii care nu…
Lucrările de reabilitare a străzii Industriale din Chișinău ar urma să înceapă în scurt timp.…
Consumatorii din Republica Moldova ar putea plăti mai mult pentru energia electrică în perioada următoare.…
Premierul României, Luca Niculescu, va efectua marți, 27 octombrie, o vizită în Republica Moldova. Potrivit…
Un elev de 15 ani a atacat un coleg, joi dimineaţă, cu un obiect tăietor…
Agricultorii avertizează că ar putea ieși la protest cu tehnica agricolă dacă autoritățile nu întreprind…