fbpx

Șeful BioNTech: Într-un an putea apărea o mutație a coronavirusului pentru care să fie necesară adaptarea vaccinului

Deocamdată vaccinul Pfizer nu trebuie adaptat la noile variante de COVID-19. Chiar și așa, directorul companiei BioNTech, care este co-producător al serului, susține că o adaptare ar putea fi necesară în următoarele șase sau 12 luni.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Declarațiile au fost făcute de Ugur Sahin în cadrul unei conferințe de presă. El a precizat că modificări ale formulei ar fi necesare dacă în perioada respectivă va apărea o nouă tulpină a virusului.

Acesta nu exclude apariția unei mutații, conform Libertatea.ro, cu referire la AFP. Totuși, acesta punctează că „luarea unei decizii acum s-ar putea dovedi a fi greşită, dacă în trei sau şase luni va domina o altă variantă”.  a

„Știm acum că un rapel cu formula de bază este suficient”, a spus Sahin, precizând că „ abordarea cea mai bună pentru a face faţă acestei situaţii este de a continua cu o doză de rapel”. Astfel, conform lui, va crește imunitatea oferită de vaccin.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button