Externe

Rusia: Un deţinut condamnat pentru uciderea partenerei a fost graţiat după ce a luptat în Ucraina

Autorităţile ruse au graţiat un bărbat care fusese închis pentru uciderea partenerei sale în 2021, după ce acesta a luptat mai puţin de trei luni în Ucraina, unde a ajuns după ce a fost recrutat din închisoarea în care îşi ispăşea pedeapsa.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„După cum se spune, el este acum liber de păcat în faţa lui Dumnezeu. Este liber. A fost graţiat. Începe de la zero”, a declarat mama sa, citată de sursa menţionată, scrie Agerpres.

Bărbatul graţiat, Viaceslav Samoilov, a fost condamnat în 2022 la 9 ani şi jumătate de închisoare după ce şi-a ucis partenera, Olga, în vârstă de 33 de ani, în apartamentul pe care îl împărţeau în regiunea Arhanghelsk (nord).

Samoilov, care a dezmembrat corpul victimei şi i-a ascuns capul şi membrele, a fost recrutat în închisoare şi a petrecut mai puţin de trei luni pe front, de unde s-a întors după ce a fost rănit.

Mama bărbatului susţine că fiul ei ar fi plecat la război chiar dacă nu ar fi fost condamnat pentru crimă, aşa cum a făcut fratele său mai mic.

„El tocmai s-a întors din spital. Încă nu poate lucra, îl dor braţul şi piciorul”, a explicat ea.

Şeful grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, a afirmat recent că a încetat să mai recruteze bărbaţi în închisorile ruseşti, lucru pe care ministerul rus al Apărării ar continua să îl facă, potrivit organizaţiilor pentru drepturile omului.

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a confirmat la jumătatea lunii iulie că a graţiat deţinuţii recrutaţi pentru a lupta în ţara vecină.

Zeci de mii de foşti deţinuţi ar fi murit în Ucraina de la începutul războiului, în februarie 2022, conform activiştilor.

Dorina Blândescu

Recent Posts

foto | Dronă depistată la Rezina. Precizările poliției

Joi după-amiază polițiștii din Rezina au fost sesizați despre depistarea unui obiect asemănător unei drone,…

24 de minute ago

foto | Investiții europene în educație: Roboți industriali și echipamente moderne pentru studenții UTM

La Universitatea Tehnică a Moldovei, viitorii ingineri programează roboți industriali, simulează defecțiuni ale sistemelor electronice…

2 ore ago

video | Primele 100 de zile ale Guvernului Tofan: Ce realizări și probleme a prezentat premierul în bilanț

Premierul Vasile Tofan a prezentat joi, 5 noiembrie, bilanțul primelor 100 de zile de guvernare.…

2 ore ago

foto | Percheziții la Poliția de Frontieră: trei funcționari sunt vizați de delapidare. Un șef adjunct, reținut

Centrul Național Anticorupție, în comun cu Procuratura Anticorupție, desfășoară acțiuni de urmărire penală într-o cauză…

3 ore ago

Marta Kos vine la Chișinău. Oficiala va susține un discurs în plenul Parlamentului R. Moldova

Comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos, este așteptată luni, 9 noiembrie, în Parlamentul Republicii Moldova,…

4 ore ago

Accident la Cantemir: Un căruțaș a murit după ce a fost lovit din spate

Un bărbat de 45 de ani și-a pierdut viața într-un grav accident rutier produs joi…

4 ore ago