fbpx

Putin a decis să își administreze vaccinul Sputnik V împotriva COVID-19. „Așteaptă finalizarea formalităților”

Putin a decis să își administreze vaccinul rusesc Sputnik V împotriva virusului COVID-19. Dezvăluirea a fost făcută de secretarul de presă al Kremlinului, Dmitrii Peskov. 

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Președintele rus așteaptă actualmente finalizarea unor formalități, însă Peskov nu a precizat despre ce anume ar fi vorba, relatează Mediafax, cu referire la Reuters. Conform publicației ruse Vedomosti, liderul de la Kremlin va anunța când urmează să se imunizeze.

Amintim că, anterior, președintele rus declara că nu se vaccinează deoarece, actualmente, protocoalele existente în Rusia nu permit administrarea medicamentului persoanelor în vârstă.

„Mereu ascult ce spun profesioniștii. Deocamdată vaccinul care se administrează în masă este prevăzut pentru persoane din anumite categorii de vârstă. Din acest motiv nu l-am administrat, dar o voi face imediat ce va fi posibil”, spunea Vladimir Putin săptămâna trecută.

Recent, președintele american ales, Joe Biden, s-a vaccinat în direct împotriva COVID-19. Întrebat dacă Putin a fost inspirat de exemplul omologului său, Peskov a punctat că Rusia și președintele pe care îl are sunt auto-sustenabili.

Precizăm că, în iulie 2020, Rusia a anunțat că a finalizat cu succes primele testări ale preparatului Spunik-V pe oameni. Chiar și așa, reprezentanții comunității științifice internaționale se arată sceptici privind eficiența preparatului, deoarece perioada de crearea a vaccinului a fost scurtă, iar unii specialiști afirmă că testările nu ar fi fost complete.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button