fbpx

Prima țară din lume care recomandă o singură doză de vaccin celor care au contractat COVID-19

Autoritățile sanitare franceze recomandă administrarea unei singure doze de vaccin contra COVID-19 persoanelor care au suportat deja maladia. Preparatul ar urma să joace rolul de rapel în cazul acestor beneficiari.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Specialiștii afirmă că medicamentul trebuie injectat nu mai devreme decât la trei luni după vindecare, dar ar fi de preferință ca acesta să fie administrat la aproximativ jumătate de an după suportarea bolii. Recomandarea emisă urmează să primească aprobarea Executivului de la Paris.

În cazul în care inițiativa se va implementa, Franța va deveni prima țară care pune în aplicare o asemenea măsură, transmite liberatatea.ro, cu referire la AFP.  Pe de altă parte, măsura a fost enunțată în studii efectuate în SUA și Italia, dar nu ajuns să fie luată încă în considerare acolo.

Pe lângă beneficiile pentru sănătate, specialiștii mai iau în calcul faptul că injectarea unei singure doze de vaccin celor care su suportat deja COVID-19 ar putea permite economisirea preparatului, în cazul unor eventuale probleme de aprovizionare.

De menționat este că peste două milioane de rezidenți francezi au fost imunizați deja împotriva COVID-19 primar, iar mai mult de 534.000 au primit și ce-a dea doua injecție. În total, în Franța au suportat COVID-19 peste 3,4 milioane de persoane.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button