Externe

Prețul gazelor naturale în Europa a ajuns la cel mai mic preț în ultima lună

Cotaţiile de referinţă la gazele naturale pe piaţa din Europa au scăzut luni, 13 februarie, la cel mai redus nivel din ultimele aproape patru săptămâni, pe fondul creşterii încrederii în generarea stabilă de energie pentru restul iernii, transmite Bloomberg, citat de Moldpres.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

În jurul orei 8:57, la hub-ul de gaze TTF de la Amsterdam, unde se stabilesc preţurile de referinţă în Europa, cotaţiile futures la gaze naturale cu livrare în luna următoare erau în scădere cu 4,5%, apoi au înregistrat un declin de 2,9%, până la 52,38 euro pentru un Megawatt-oră.

Temerile Europei privind penele masive de curent şi raţionalizarea energiei nu s-au materializat datorită unei combinaţii de factori. Vremea blândă a redus cererea pentru încălzire, în timp ce continentul a importat gaze naturale lichefiate (GNL) pentru a compensa tăierea livrărilor de gaze din Rusia. Stocurile sunt acum la un nivel mult mai ridicat decât în mod obişnuit în această perioadă a anului.

În plus, câteva reactoare nucleare sunt din nou operaţionale în Franţa. De asemenea, revenirea în activitate a reactorului german Emsland, înainte de închiderea sa finală prevăzută în aprilie, alături de subsidiara din Slovacia, a fost benefică, potrivit traderului elveţian Axpo Solutions AG.

Separat, terminalul GNL Freeport LNG din Texas a reluat aprovizionarea tancurilor, fiind aproape de reluarea completă a operaţiunilor. Acesta a fost închis după o explozie survenită în vara anului 2022. Unii analişti se aşteaptă ca acest terminal de gaze lichefiate să reia exporturile la finele lunii februarie sau începutul lui martie.

Preţul gazelor ar putea continua să scadă în zilele următoare, în condiţiile în care temperaturile din Europa vor creşte.

Livrările consistente de gaze lichefiate şi gradul ridicat de umplere a depozitelor de gaze conferă Europei încrederea necesară că va traversa restul iernii fără probleme în aprovizionare cu energie. Preţul gazelor scade, ceea ce a mai eliminat o parte din îngrijorările cu privire la inflaţie şi economia europeană.

Sofi Soltanici

Recent Posts

Bărbatul care l-a omorât pe fostul vicepremier Andronati va sta 23 de ani la închisoare

Bărbatul care în februarie curent l-a omorât cu cruzime pe fostul prim-viceprim-ministru al R. Moldova,…

5 ore ago

live | Vasile Tofan cere votul parlamentului pentru învestirea guvernului

Candidatul desemnat la funcția de premier al R. Moldova, Vasile Tofan, prezintă în fața deputaților…

8 ore ago

Tot mai multe restaurante din Italia sunt o „capcană pentru turiști”

Dacă ești genul de persoană care preferă să descopere preparate locale autentice când ești în…

11 ore ago

Unii din cei mai cunoscuți economiști și cercetători din lume cer guvernelor să acționeze „acum” în privința inteligenței artificiale

Declarația privind potențialul impact al tehnologiei inteligenței artificiale (AI) a fost semnată de economiști de…

11 ore ago

video | Președinta Indiei, vizită oficială la Chișinău. Sandu: „Vrem ca această relație să aducă rezultate concrete”

Președinta R. Moldova, Maia Sandu, a găzduit-o astăzi la Chișinău pe președinta Indiei, Droupadi Murmu.…

o zi ago

Andy Burham este noul premier al Regatului Unit

Laburistul Andy Burnham este noul prim-ministru al Regatului Unit, informează luni Reuters, dpa și AFP,…

o zi ago