Externe

Președintele SUA ar putea fi demis? Trump: „Este hărțuire prezidențială”

Camera Reprezentanților din SUA a anunțat că s-a inițiat procedura de demitere a lui Trump. Potrivit informațiilor, a fost deschisă o anchetă care vizează una dintre discuțiile președintelui SUA cu Vladimir Zelenskii, liderul de la Casa Albă fiind acuzat că a făcut presiuni pentru a primi informații despre fiul lui Joe Biden.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Într-o convorbire telefonică de acum câteva luni, Trump ar fi cerut Kievului să deschidă un dosar pe numele lui Hunter Biden, acesta fiind la conducerea unei companii de gaze naturale din Ucraina. Așadar, președintele american ar fi condiționat ajutorul militar de 400 de milioane de dolari, încercând să îl compromită astfel pe tatăl omului de faceri, Joe Biden, care este un potențial concurent al său la alegerile prezidențiale din 2020, relatează presa străină.

Ulterior, Donald Trump a recunoscut că a vorbit despre asta cu președintele ucrainean, însă a negat acuzațiile care i se aduc. După lansarea anchetei, acesta a declarat că este o „hărțuire prezidențială” și a anunțat că urmează să fie publicat transcriptul conversației cu omologul său ucrainean.

Victoria Laur

Recent Posts

Ministrul sănătății: Tinerii medici vor fi repartizați „mult mai inteligent”, nu doar pentru a acoperi golurile din spitale

Procedura de repartizare a tinerilor specialiști în sistemul medical va fi menținută, însă mecanismul va…

2 ore ago

Guvernul se pregătește de iarnă: 52 de măsuri pentru energie, gaze și combustibili

Guvernul a aprobat planul de pregătire pentru sezonul rece 2026–2027. Documentul include 52 de măsuri…

2 ore ago

Un instructor auto din Chișinău, reținut de oamenii legii într-un dosar de trafic de influență

Un instructor al unei școli auto din Chișinău a fost reținut pentru 72 de ore…

3 ore ago

Elita mondială a Customer Experience vine la Chișinău: CX Conference debutează în Republica Moldova pe 8 octombrie, la MAIB Park

Pentru prima dată, Chișinăul intră pe harta internațională a experienței clientului. Pe 8 octombrie 2026,…

4 ore ago

Programul de ajutor pentru sezonul rece va fi anunțat „cât de curând”, anunță Tofan

Programul de ajutor pentru sezonul rece se află în etapa finală de definitivare, iar Guvernul…

4 ore ago

Mesajul Maiei Sandu, după atacul de la frontiera R. Moldova: „Un risc enorm pentru viețile oamenilor noștri”

Președinta Maia Sandu a reacționat după atacurile rusești din noaptea trecută asupra Ucrainei, inclusiv în…

4 ore ago