Externe

Povestea unei femei care ar fi fost la un pas să-și piardă copilul din cauza indiferenței medicilor spitalului din Ungheni

O femeie susține că a fost la un pas să-și piardă copilul din cauza indiferenței medicilor spitalului din Ungheni. Având apendicită și dureri insuportabile, fiul acesteia se adresa practic în fiecare zi după ajutor, dar de fiecare dată medicii îl trimiteau acasă, uneori fără a fi supus vreo unei investigații, scrie jurnal.md.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.
Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

În cele din urmă, adolescentul a ajuns la Chișinău în stare extrem de gravă și are complicații severe. A fost operat de urgență de două ori, dar medicii nu se pot pronunța în privința finalității acestui caz.

În cadrul unui material realizat de sursa citată, mama adolescentului de 17 ani susține că, la mijlocul lunii decembrie, acesta s-a plâns că are dureri insuportabile în burtă, așa că familia s-a adresat după ajutor medical.

„De la salvare deodată au spus medicii că e posibil să fie apendicită. A mers la internare, iar peste vreo 20 de minute mă sună și îmi spune că i-au dat drumul acasă. A întrebat de ce și i-au spus că-i gastrită. -L-am întrebat dacă i-au făcut ceva? Doar s-au uitat la el și l-au întrebat ce a mâncat”, susține Gulnara Visan.

Băiatul a urmat tratamentul pentru gastrită, prescris de medici, dar starea se agrava în fiecare zi tot mai mult. După un control la medicul de familie, acesta a insistat ca adolescentul să fie internat de urgență. Dar nu a primit ajutorul corespunzător nici de data acesta.

„L-au internat în Secția de chirurgie sub supraveghere. El a rămas acolo, iar dimineața m-a sunat să-mi spună că vine acasă, că nu i-au făcut nimic, doar i-au dat o cană de apă și l-au trimis acasă”, spune mama copilului.

Băiatul avea febră și convulsii, dar medicii o asigurau pe mamă că sunt reacții obișnuite la medicamente, spune femeia: „Când l-am dezvelit era galben ca portocala. Am chemat de urgență ambulanța, care a văzut că bătăile inimii sunt foarte slabe. -Atât de multe zile au trecut, a ajuns la spital, i s-au făcut diferite analize și niciun medic nu a presupus că ar putea avea apendicită? -Nu. Au presupus că are hepatită sau hepatită virală”.

La insistența mamei, tânărul a ajuns în Secția de reanimare, unde a stat două zile. Apoi medicii de la Ungheni l-au trimis la Chișinău. La Institutul Mamei și Copilului, băiatul a fost operat de urgență de două ori, întrucât avea complicații severe – sângele era infectat, iar organele interne erau grav afectate.

„Copilul este transferat pe linia aviației sanitare în stare extrem de gravă, în șoc toxic, cauzat de o infecție intra-abdominală. A fost primit și rezultatul rezonanței magnetice, unde erau 9 abscese intrahepatice, care au fost cauzate de șocul toxic intra-abdominal”, spune Gheorghe Hâncu, doctor în științe medicale

Medicii din capitală spun că s-a ajuns la o situație atât de gravă, pentru că s-a pierdut prea mult timp.

„Dacă nu era să fie operat, era să fie târziu. Au spus că era să-mi iau copilul fără suflare. De când l-au operat a slăbit de la 50 la 35 de kilograme. E piele și oase. Nu-mi recunosc copilul”, susține mama băiatului,

Femeia crede că de vină este indiferența medicilor de la Spitalul din Ungheni, care nu i-au putut pune un diagnostic corect fiului. Prin urmare, ea va depune o plângere la Procuratură. Contactat telefonic, directorul spitalului a spus pentru sursa citată că medicii nu poartă nicio vină în acest caz, dar a precizat că se va documenta și va reveni cu un apel.

Directorul spitalului din Ungheni a revenit cu un apel după difuzarea materialului, declarând că medicii nu au putut stabili diagnosticul copilului întrucât era vorba despre o formă camuflată a apendicitei. Acesta consideră ca medicii spitalului pe care îl conduce au făcut tot posibilul pentru a ameliora starea pacientului.

Mihaela Roibu

Recent Posts

video | „Nu mai credem în poliție și justiție”. Protest la MAI după crima de la Măgdăcești: femeile cer declararea stării de urgență

Zeci de femei au protestat vineri, 4 septembrie, în fața Ministerului Afacerilor Interne (MAI), cerând…

28 de minute ago

SmadShop va demara construcția primului Spital de Îngrijiri Paliative

Niciodată nu știi prin ochii cui te privește Dumnezeu, hazardul sau destinul. Poate prin ochii…

o oră ago

video | „Comrat contra Chișinău”: Șeful SIS spune că Moscova ar pregăti o nouă strategie pentru Găgăuzia înainte de scrutin

Federația Rusă ar avea mai puține posibilități decât în trecut de a influența direct procesele…

2 ore ago

R. Moldova și-a recunoscut, în premieră, eșecul în anchetarea unui viol

R. Moldova a recunoscut pentru prima dată, în cadrul unei proceduri la Curtea Europeană a…

2 ore ago

Parlamentul a votat în prima lectură licențierea provizorie a importului de cereale și oleaginoase

Va fi instituit un mecanism provizoriu de licențiere a importului de culturi cerealiere și oleaginoase.…

3 ore ago

Dorin Recean, revocat din Consiliul de administrație al Moldatsa

Fostul premier Dorin Recean a fost revocat din funcția de membru al Consiliului de administrație…

3 ore ago