Externe

Polonia refuză să primească și să plătească noi livrări de vaccinuri anti-COVID

Polonia refuză să primească şi să plătească noi livrări de vaccinuri anti-COVID, a declarat marţi ministrul sănătăţii, precizând că ţara sa dispune de 25 de milioane de doze neutilizate, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.
Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

„La sfârşitul săptămânii trecute, am recurs la clauza de forţă majoră şi am informat atât Comisia Europeană, cât şi principalul fabricant de vaccinuri (Pfizer – n.r.), că refuzăm să primim aceste vaccinuri şi că refuzăm, de asemenea, să efectuăm plăţile”, a declarat ministrul Adam Niedzielski la televiziunea de ştiri TVN24.

„Această situaţie va antrena un conflict juridic. În fapt, el există deja”, a adăugat el, precizând că contractul referitor la vaccinuri a fost semnat „între Comisie şi producători” şi că ţara sa nu este direct parte în acest contract, scrie digi24.ro.

Potrivit ministrului sănătăţii, Polonia, ţară de 38 de milioane de locuitori, dispune încă de 25 de milioane de doze de vaccin, în timp ce alte 67 până la 70 de milioane au fost comandate.

În prezent, circa 51% dintre polonezi au fost vaccinaţi cu schema completă, 59% au primit o singură doză, iar rata de vaccinare a scăzut puternic, potrivit datelor Ministerului Sănătăţii.

„Suntem foarte decepţionaţi de atitudinea Comisiei (Europene) şi a producătorilor”, a mai spus Niedzielski, adăugând că ţara sa a încercat în zadar să repartizeze livrările pe mai mulţi ani şi subliniind costurile ridicate ale vaccinurilor.

„Contractul pe care l-am încheiat cu o singură societate se ridică la 6 miliarde de zloţi (1,3 miliarde de euro) până la sfârşitul lui 2023, şi, în acest an, este de peste 2 miliarde”, a declarat el, adăugând că Polonia se află în prezent sub presiune financiară din cauza afluxului de refugiaţi ucraineni.

„Estimăm deci, de asemenea, că, la scara UE, suntem în drept să aşteptăm ca instrumente speciale, care să ne asigure cel puţin mai multă flexibilitate în aceste contracte, să fie concepute pentru noi”, a declarat el.

La Bruxelles, Comisia Europeană a anunţat că a fost informată despre decizia Varşoviei.

„Statele membre sunt legate de obligaţiile lor contractuale, dar Comisia înţelege bine poziţia dificilă în care se află Polonia şi va continua să faciliteze discuţiile între guvernul polonez şi fabricant pentru a găsi o soluţie pragmatică la această situaţie specifică cu care se confruntă ţara”, a declarat marţi Stefan De Keersmaecker, purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

Mihaela Roibu

Recent Posts

video | Percheziții la un grup suspectat de pregătirea dezordinilor în masă. Ce puneau la cale?

Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații (INI), în comun cu Serviciul de Informații și Securitate (SIS)…

10 ore ago

foto | Un deces și doi răniți la Hîncești. Un bărbat fără permis și în stare de ebrietate a intrat cu mașina într-un copac

Poliția din Hîncești investighează circumstanțele producerii unui accident rutier grav, care a avut loc aseară…

13 ore ago

Zimbru Chișinău, în prag de faliment? Clubul e obligat să achite un milion de euro despăgubiri unui ex-fotbalist

Lovitură dură pentru clubul de fotbal Zimbru Chișinău. Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne…

o zi ago

Un colaborator al Ambasadei Rusiei la Chișinău va fi declarat persona non grata, după ultima încălcare a spațiului aerian

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a „condamnat ferm” vineri seara încălcarea spațiului aerian al R. Moldova…

o zi ago

update | Chișinău: A fost prins șoferul unei Skoda, care a omorât un bărbat pe zebră și a fugit de la locul faptei

update 24 octombrie, 12:30 | Poliția Capitalei anunță despre identificarea și localizarea șoferului care ar…

2 zile ago