fbpx

Pedepsiți pentru că nu și-au onorat profesia. Țările cu cei mai mulți jurnaliști condamnați la închisoare în 2019

Cel puțin 250 de jurnaliști au fost trimiși după gratii în anul 2019 din cauză că au încălcat normele legale. Datele au fost prezentate într-un raport oficial al Comitetului pentru Protecţia Jurnaliştilor.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Mai exact, cei condamnați la închisoare au fost acuzați de diseminare de ştiri false împotriva sistemului aflat la guvernare, transmite mediafax.ro.

Așadar, în acest an în fruntea topului se află China, cu cei mai mulți jurnaliști trimiși după gratii – 48 la număr. Pe locul doi se poziționează Turcia – cu 47, iar după acestea două urmează Arabia Saudită şi Egipt, fiecare cu câte 26 de jurnalişti condamnaţi.

„Pentru al patrulea an la rând asistăm la un număr record de jurnalişti condamnaţi la închisoare. China a depăşit Turcia la numărul de jurnalişti trimişi după gratii, pentru prima dată din 2015. Prin aceste măsuri, preşedintele Chinei Xi Jinping doreşte înăsprirea controlului asupra mass-media”, a declarat Courtnety Radsch militantă pentru drepturile jurnaliştilor.

Articole asemănătoare

Back to top button