Externe

O călugăriţă a furat 800.000 de dolari din contul şcolii pentru a-şi achita datoria la cazinouri

O călugăriţă din California a furat peste 800.000 de dolari din contul unei şcoli și i-a cheltuit în cazinouri. Mary Margaret Kreuper, în vârstă de 79 de ani, a recunoscut că este vinovată de fraudă cu fonduri federale şi spălare de bani, potrivit Departamentul de Justiţie al Statelor Unite, relatează digi24.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Mary Margaret Kreuper, în vârstă de 79 de ani, riscă o condamnare de 40 de ani de închisoare într-un penitenciar federal în urma acestor acuzaţii, potrivit unui comunicat publicat marţi de Biroul Procuraturii din California.

Femeia era directoarea şcolii catolice St. James, iar în perioada 2008-2018 a delapidat fondul instituţiei cu 800.000 de euro. Ea a recunoscut că a deturnat aceste fonduri pentru a achita datorii, inclusiv „sume mari pentru jocurile de noroc în cazinouri”.

Potrivit unor informaţii ale anchetatorilor, fosta călugăriţă i-a instruit pe unii dintre angajaţii şcolii St. James să modifice şi să distrugă anumite documente financiare în timpul unui audit care viza acea unitate de învăţământ, a precizat Departamentul de Justiţie al Statelor Unite.

Victoria Bucur

Recent Posts

„Întreprinderea START” promite zero birocrație pentru micile afaceri: Înregistrare de pe telefon și impozit calculat automat

O mică afacere pornită de acasă, fără aprobări prealabile, contabil sau declarații fiscale. Este modelul…

12 secunde ago

Moldoveancă din Italia, condamnată pentru hărțuirea unei doctorițe

O femeie de 34 de ani, originară din Republica Moldova, a fost condamnată în Italia…

28 de minute ago

Orar modificat pentru două rute de autobuz din Chișinău. Schimbările se aplică de luni

Autobuzele de pe rutele nr. 11 și nr. 46 circulă după un orar modificat începând…

37 de minute ago

Aleksandar Vučić și-a recunoscut înfrângerea în alegerile din Serbia, după mai bine de un deceniu de guvernare: „Este clar că am pierdut”

Aleksandar Vucic a admis că Lista Studenţilor, din opoziţie, a câştigat alegerile anticipate desfăşurate duminică…

2 ore ago

video | Mai mulți locuitorii din Aluatu cer trecerea la raionul Cahul: „Vrem să ne păstrăm limba și identitatea”

Mai mulți locuitori ai satului Aluatu, raionul Taraclia, își doresc ca localitatea să treacă în…

2 ore ago

Premierul Tofan se va întâlni luni cu Zelenski. Ce subiecte sunt pe agenda vizitei la Kiev

Prim-ministrul Republicii Moldova, Vasile Tofan, se află luni, 26 octombrie, într-o vizită de lucru la…

2 ore ago