Foto: elcomercio.pe
Deși acum este rece și încă departe de a fi locuibilă, planeta Marte arăta cu totul altfel acum 3-4 miliarde de ani în urmă. Despre acest lucru relatează un studiu, citat de CNN, unde se spune că Planeta Roșie a avut cândva o temperatură destul de ridicată pentru a permite existența furturnilor, a ploilor și a apelor curgătoare, iar toate acestea ar fi creat un mediu propice susținerii formelor simple de viață.
Studiul s-a bazat pe compararea modelelor de depozite minerale de pe Pământ și Marte, iar rezultatele ar putea dezvălui asemănările dintre cele două planete în trecut. În prezent, temperatura pe Marte este de -62 de grade Celsius, dar și o atmosferă rarefiată, iar aceste condiții sunt foarte dure comparativ cu presupusul său trecut mai călduros.
Se cunoaște de ani buni că pe Marte a existat apă, însă cercetătorii încă nu sunt siguri dacă ea exista sub forma ghețurilor sau era la suprafață. O suprafață caldă a planetei, cu ape curgătoare, încurajează teoriile potrivit cărora viața s-ar fi format independent pe Marte.
Pe Pământ, schimbările climatice afectează modelul depozitelor de minerale, iar același lucru s-a observat și pe Marte.
Agenția Națională pentru Sănătate Publică informează că marți, 8 septembrie, în R. Moldova au fost…
Procedura de repartizare a tinerilor specialiști în sistemul medical va fi menținută, însă mecanismul va…
Guvernul a aprobat planul de pregătire pentru sezonul rece 2026–2027. Documentul include 52 de măsuri…
Un instructor al unei școli auto din Chișinău a fost reținut pentru 72 de ore…
Pentru prima dată, Chișinăul intră pe harta internațională a experienței clientului. Pe 8 octombrie 2026,…
Programul de ajutor pentru sezonul rece se află în etapa finală de definitivare, iar Guvernul…