fbpx

NASA recrutează voluntari care să stea un an în medii izolate și simulează condițiile interplanetare. Participanții vor fi plătiți

NASA recrutează oficial voluntari pentru următoarea sa misiune simulată în spațiul îndepărtată, Moon and Mars Exploration Analog, programată să înceapă în august 2027.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Voluntarii vor petrece un an trăind și lucrând în medii extrem de izolate, care simulează condițiile interplanetare, la Centrul Spațial Johnson al NASA din Houston. Pe parcursul simulării, cercetătorii vor monitoriza starea de sănătate și performanțele participanților în condiții de resurse limitate și cerințe specifice unei misiuni spațiale.

Informațiile obținute în urma testelor desfășurate timp de un an vor fi folosite pentru a contribui la menținerea siguranței astronauților și la pregătirea lor pentru viitoarele operațiuni desfășurate pe suprafața altor planete, prin validarea echipamentelor, tehnologiilor, protocoalelor și a altor sisteme. Rezultatele ar putea fi utilizate și pentru planurile NASA privind o prezență umană permanentă pe Lună, prin proiectul Moon Base și viitoarele misiuni Artemis, precum și pentru Programul de Cercetare Umană al agenției, scrie NASA, citat de StirileProTV.

Ce este simularea NASA

Simularea de un an a NASA, Moon and Mars Exploration Analog, combină elemente din misiunile HERA (Human Exploration Research Analog) și CHAPEA (Crew Health and Performance Exploration Analog) într-o singură misiune integrată.

Scopul este simplificarea modului în care cercetătorii evaluează adaptarea astronauților într-o gamă largă de scenarii posibile. Misiunea se va desfășura în două habitate izolate. Habitatul HERA va simula o navă spațială, iar habitatul CHAPEA va reprezenta baza de pe suprafața unei planete, unde voluntarii vor locui și vor lucra în condiții similare unor zboruri de câteva luni către și dinspre alte planete.

Participanții vor simula, de asemenea, activități desfășurate la suprafață, inclusiv plimbări pe Marte și utilizarea unui rover pentru deplasarea către diferite zone de explorare.

Persoanele eligibile

NASA stabilește o serie de criterii clare și precizează că voluntarii trebuie să treacă evaluările medicale și psihologice ale agenției, să fie dispuși să participe la un proces de selecție de mai multe zile și să își dea acordul pentru o misiune de aproximativ 14 luni, care include 12 luni petrecute în cele două habitate izolate și două luni dedicate pregătirii înainte de misiune și colectării datelor după încheierea acesteia.

Pentru a fi eligibili, candidații trebuie să fie cetățeni americani sau rezidenți permanenți (deținători de Green Card), cu vârste cuprinse între 30 și 55 de ani, deși NASA precizează că pot fi luați în considerare și candidați din afara acestui interval de vârstă.

De asemenea, aceștia trebuie să cunoască limba engleză, să nu depășească 188 de centimetri în înălțime, să nu aibă restricții alimentare și să nu aibă antecedente de somnambulism sau de utilizare a medicamentelor pentru somn.

Candidații trebuie să dețină o diplomă de licență obținută la o instituție acreditată într-un domeniu precum ingineria, biologia, științele fizice sau matematica. Este preferată o diplomă avansată într-un domeniu STEM, care poate înlocui experiența profesională. De exemplu, un master este echivalent cu un an de experiență, iar un doctorat echivalează cu trei ani de experiență. Și experiența militară poate fi luată în calcul ca echivalent al experienței profesionale.

„Candidații trebuie, de asemenea, să aibă o dorință puternică de a trăi experiențe unice și satisfăcătoare și să fie interesați să contribuie la activitatea NASA de pregătire pentru șederi îndelungate pe suprafața Lunii și pentru prima misiune cu echipaj uman pe Marte”, precizează agenția.

Participanții sunt plătiți

Potrivit NASA, „voluntarii implicați în cercetare vor fi remunerați”, însă anumite restricții se aplică angajaților și contractorilor agenției. NASA nu a precizat încă valoarea sau modalitatea exactă a remunerației pentru această simulare, însă voluntarii au fost plătiți și în cadrul programelor anterioare.

În simularea misiunii pe Marte desfășurată în primăvara anului 2025, agenția a precizat că participanții urmau să fie remunerați, fără a dezvălui suma. Într-o simulare organizată în vara anului 2024, voluntarii au fost plătiți cu 10 dolari pe oră pentru toate orele în care erau activi, până la maximum 16 ore pe zi.

NASA a mai oferit în trecut și remunerații de peste 18.000 de dolari unor voluntari care au stat întinși în pat perioade îndelungate – putând desfășura inclusiv muncă la distanță – pentru a studia efectele microgravitației asupra organismului uman.

Articole asemănătoare

Back to top button