Externe

Messi, Ronaldo și Benzema pot ajunge la o echipă din Europa. Decizia de ultimă oră care pune lumea fotbalului pe jar

Lionel Messi, Cristiano Ronaldo și Karim Benzema ar putea să fie colegi de echipă. The Sun face un anunț șocant. Jurnaliștii englezi au dezvăluit un plan fabulos prin care cei trei atacanți ar putea ajunge în Premier League, la formația Newcastle. Lucrurile sunt foarte simple când ai la dispoziție sume uriașe.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Lionel Messi, Cristiano Ronaldo și Karim Benzema ar putea juca sezonul viitor la Newcastle

Lionel Messi, Cristiano Ronaldo și Karim Benzema ar putea juca sezonul viitor la Newcastle, formație care a terminat pe locul patru campionatul în Anglia. Planul pare greu de realizat, dar jurnaliștii de la The Sun au publicat un material prin care arată că lucrurile sunt mult mai simple, în condițiile în care ai bani foarte mulți, iar „limita este cerul”.

Ce s-a întâmplat? Fondul de Investiții Publice al Arabiei Saudite deține 80 la sută din acțiunile clubului Newcastle, iar în urmă cu câteva ore a achiziționat și pachetul majoritar de la cluburile Al Nassr, Al Hilal și Al Ittihad. În spatele acestui fond se află chiar Mohammed bin Salman, controversatul prinț din Arabia Saudită, cel care insistă ca echipele din țara lui să semneze contracte cu nume mari din fotbalul mondial, din dorința de publicitate, scrie Playtech.

Așa se face că la Al Nassr a ajuns Cristiano Ronaldo, care câștigă 200 de milioane de dolari pe an din salariu și contracte de publicitate, Karim Benzema a plecat de la Real Madrid și este ademenit de Al Ittihah cu 220 de milioane de euro pentru doi ani de contract, în vreme ce Lionel Messi are pe masă un contract anual de 350 de milioane de lire sterline de la Al Hilal. Și cu asta am spus chiar numele celor trei echipe achizionate de fondul controlat de Mohammed bin Salman.

Sursa citată mai scrie că acum cei trei jucători pot ajunge la Newcastle sub formă de împrumut, ceea ce ar face ca echipa „coțofenelor” să devină una dintre forțele din Premier League și, implicit, din Europa.

„Sunt fericit aici! vreau să continui aici și voi continua aici. Viața merge foarte bine, campionatul este bun. Jucătorii mari sunt cu toții bineveniți. Dacă se întâmplă acest lucru, liga se va îmbunătăți”, a transmis Ronaldo, în momentul în care a fost întrebat dacă are de gând să se transfere în Europa. Doar că lucrurile se pot schimba dacă oferta este bună, știut fiind faptul că starul portughez își dorește foarte tare să joace din nou într-un campionat foarte puternic, după eșecul de la Manchester United.

Rămâne de văzut dacă Lionel Messi va semna cu Al Hilal. Reprezentanții starului argentinian negociază în aceste zile și cu clubul FC Barcelona, deși se știe că gruparea din Spania nu stă foarte bine la capitolul financiar. Oficialii grupării catalane au însă câteva argumente solide și i-au propus ca pe lângă salariu să primească și procente importante din sumele câștigate din vânzarea de bilete și din contractele de publicitate ce vor fi semnate din vara acestui an.

Dorina Blândescu

Recent Posts

infografic | Ce au câștigat România și Bulgaria la aproape 20 de ani de la aderarea la UE și ce poate învăța R. Moldova din asta

La aproape două decenii de la aderarea la Uniunea Europeană, România și Bulgaria au înregistrat…

44 de minute ago

R. Moldova, printre cele patru țări care au avansat cel mai mult spre UE. Mesajul comisarei europene Kos, după evaluarea progreselor

Republica Moldova a făcut progrese semnificative pe drumul aderării la Uniunea Europeană, în ciuda amenințărilor…

o oră ago

video | Putin l-a decorat pe Krasnoselski cu Ordinul de Onoare al Federației Ruse

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, l-a decorat, pe 4 noiembrie, pe liderul administrației separatiste de la…

2 ore ago

video | Cinci promisiuni neîndeplinite și rapoarte de mii de euro? PAS îi cere explicații lui Ion Ceban: „De șapte ani Chișinăul așteaptă”

Fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) din Consiliul Municipal Chișinău îi cere primarului Ion Ceban…

20 de ore ago

Erasmus+ se extinde în 2027: Două țări noi se alătură programului

Regatul Unit și Elveția urmează să se asocieze programului Erasmus+ în 2027, extinzând posibilitățile de…

21 de ore ago

Zelenski a decorat-o pe Melania Trump cu Ordinul Prinţesei Olga pentru activitatea sa umanitară

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a decorat-o pe prima doamnă a Statelor Unite, Melania Trump, pentru…

21 de ore ago