fbpx

Investigație BBC: Cine sunt „superfanii” lui Putin care încearcă să promoveze imaginea liderului rus pe Facebook

Cu toate că invadarea Ucrainei a fost condamnată de o mare parte din lume și în ciuda atrocităților șocante comise de soldații ruși, o rețea de grupuri de Facebook continuă să promoveze imaginea lui Putin drept un erou care stă în calea Occidentului și care se bucură de sprijinul publicului larg, relatează BBC.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.
Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Milioane de oameni au vizualizat postările de pe Facebook care îl înfățișează pe Putin zâmbind cu o atitudine pozitivă și pașnică. Aceștia sunt „superfanii” lui Putin pe care jurnaliștii de la BBC și cercetătorii de la Institutul pentru Dialog Strategic i-au investigat, scrie digi24.ro.

Experții de la IDS au identificat 10 grupuri publice pro-Putin cu denumiri precum „Vladimir Putin – Liderul lumii libere”. Grupurile au peste 650.000 de membri în total și postează imagini și mesaje laudative la adresa liderului rus, scrise în mai multe limbi, printre care engleză, rusă, persană, arabă și khmeră, limba oficială a Cambodgiei.

Aceste grupuri sunt populare, dar și foarte active. În ultima lună, cercetătorii au găsit 16.500 de postări care au generat în total peste 3,6 milioane de interacțiuni, precum mesaje, emoticoane și like-uri. Grupurile au strâns peste 100.000 de membri noi de la începutul invaziei în 24 februarie.

Conturile clonate și paginile false ale lui Vladimir Putin și ale serviciilor de securitate din Rusia

Când investigatorii au verificat detaliile persoanelor care administrau mare parte din conținutul postat pe aceste grupuri au realizat că mulți dintre ei au mai multe conturi sub același nume. Cercetătorii au găsit cel puțin 100 de astfel de conturi înregistrate în rețea.

Conturile clonate interacționează între ele și își postează mesaje înduioșătoare sau își trimit emoticoane de apreciere. Administratorii acestor grupuri se ocupă și de altele care pretind că reprezintă statul rus ori serviciile de securitate ale Rusiei. Ele sunt, în mod evident, conturi false.

Campania fanilor lui Putin este menită să creeze impresia că liderul de la Kremlin se bucură de suportul multor utilizatori de Facebook chiar și după invazia Ucrainei, dar „se bazează pe conturi neautentice pentru a-și îndeplini obiectivul”, potrivit unui raport IDS.

O cercetare mai detaliată a unor administratori de grup a expus niște date mai puțin obișnuite. O persoană, care spune că o cheamă Marine și a cărei locație înregistrată este Siria, folosește trei conturi diferite pentru a obține sprijin pentru președintele Rusiei. Cele trei conturi ale sale, toate în limba arabă, postează în fiecare zi la aceeași oră.

O altă moderatoare de grup, Victoria, din Cambodgia, a postat mesaje pro-Putin în khmeră, limba oficială a țării. Începând cu 4 februarie, postările ei au generat peste 34.000 de reacții și au fost redistribuite de 4.000 de ori.

Marine și Victoria administrează împreună o pagină de Facebook în limba khmeră, iar acesta este doar unul dintre multele cazuri de coordonare între conturile pro-Putin.

Un alt cont în limba bulgară a postat aceeași imagine cu Putin de 12 ori în câteva minute. Jurnaliștii de la BBC au încercat să contacteze persoanele din spatele acestor conturi, dar fără prea mult succes. Au fost și câteva excepții.

Un bărbat din Kenya pe care îl cheamă Raj și care administrează mai multe grupuri pro-Putin a răspuns la telefon. Într-o conversație scurtă cu jurnaliștii BBC, l-a numit un „mare lider” pe Putin, dar nu a dorit să vorbească despre război și nu a mai răspuns la e-mailuri.

Hasmik, din Armenia, spune că este jurnalist și că acum ajută la administrarea a șase grupuri pro-Putin. Ea a spus că cei care aveau în grijă aceste grupuri înainte sa au contactat-o în vederea preluării atribuțiilor de administrator și că nu este plătită pentru eforturile ei.

Ce îi motivează pe „superfanii” lui Putin să îl prezinte într-o lumină pozitivă

Este dificil de înțeles motivația persoanelor din spatele conturilor și nu există nicio legătură directă între acestea și guvernul rus. Spre deosebire de alte bine-cunoscute campanii rusești de dezinformare, rețeaua de grupuri pro-Putin nu este deloc subtilă, iar oamenii din spatele lor nu își ascund intențiile.

Cu toate că investigația jurnaliștilor de la BBC nu a putut nici să confirme, nici să infirme posibile legături între autoritățile din Rusia și aceste grupuri de Facebook, trebuie menționat faptul că există destui oameni care sunt atrași de poziția anti-occidentală a lui Putin și de imaginea pe care și-a creat-o în toți acești ani în care a fost la conducerea țării.

Contactați de jurnaliști, cei de la Facebook au spus că au suspendat deja mai multe conturi pro-Putin pentru că „răspândeau informații false în legătură cu criza din Ucraina”.

Un fenomen destul de des întâlnit printre utilizatorii grupurilor pro-Putin este cel al conturilor care îl impersonează pe Vladimir Putin. Președintele rus este unul dintre puținii lideri ai lumii care nu folosesc rețelele sociale și, ca atare, nu există niciun cont oficial cu numele său.

Se spune chiar că Putin nici nu ar folosi un smartphone. Potrivit purtătorului său de cuvânt, Putin „nu are nevoie” de rețelele sociale pentru că „nu îi oferă nimic ce nu are deja.”

Înainte să fie suspendat de Facebook, contul care îl impersona pe Putin avea 3 milioane de urmăritori

Înainte să fie suspendat, după invadarea Ucrainei, contul avea peste 3 milioane de urmăritori, iar 700.000 dintre ei se asociaseră cu acest cont în timpul pandemiei când pagina de Facebook posta mesaje despre vaccinurile anti-Covid rusești.

În ultimul timp, însă, pagina posta mesaje care amplificau viziunea despre război a Kremlinului și mulți dintre urmăritori trăiau cu impresia că postările acestui cont aparțineau chiar adevăratului Vladimir Putin, potrivit BBC.

Cu puțin timp înainte de invazie, într-o postare se scria că obiectivul „operațiunii” era „menținerea păcii prin care se dorea doar demilitarizarea țării vecine”. Acest mesaj a fost distribuit și apreciat de peste 200.000 de ori.

Cercetătorii nu i-au putut identifica pe cei care sunt responsabili pentru pagina cu Vladimir Putin, dar cei care o administrau erau din Rusia și Letonia, potrivit secțiunii de transparență a paginii.

Dacă aceste pagini nu sunt suspendate ar putea fi utilizate pentru a câștiga sprijinul publicului străin pentru „operațiunea militară din Ucraina”, a explicat și un cercetător al institutului Atlantic Council.

O altă pagină de Facebook pro-Putin foarte populară și care posta mesaje în limba arabă era administrată de un mare fan al liderului sirian Bashar al-Assad. Contul a strâns aproape 1 milion de urmăritori înainte de a dispărea.

Articole asemănătoare

Back to top button