Externe

Încetare a focului și eliberarea ostaticilor: Israel și Hamas au ajuns la un acord

Hamas şi Jihadul Islamic palestinian au ajuns la un acord privind încetarea focului în Gaza şi eliberarea unor prizonieri, au declarat două surse palestiniene citate de AFP și news.ro

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Ambele grupări militante şi-au dat acordul pentru această înţelegere la negocierile care au avut loc la Doha, Qatar.

„Facţiunile de rezistenţă au ajuns la un acord între ele şi i-au informat pe mediatori că aprobă acordul de schimb de prizonieri şi încetarea focului”, a declarat pentru AFP una dintre sursele contactate telefonic de la Cairo și care a dorit să îşi păstreze anonimatul.

O a doua sursă palestiniană a confirmat, tot pentru agenția de presă citată, că grupările au acceptat termenii acordului, deşi detaliile exacte ale înţelegerii nu au fost încă făcute publice.

Potrivit publicației Haaretz, premierul Qatarului va anunţa încetarea focului în Gaza şi acordul privind ostaticii miercuri seara.

Ana Bodrug

Recent Posts

Podul peste Prut de la Ungheni a ajuns la un stadiu fizic de 56%. Când va fi finalizat

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere din România anunţă că podul peste Prut de…

3 ore ago

Oficial: România are un nou guvern

Guvernul Luca Niculescu a fost învestit marți, 20 octombrie, de plenul reunit al Camerei Deputaților…

9 ore ago

„Rusia nu face nimic deosebit în Ucraina”. Trump, gata să negocieze cu Putin și Xi Jinping, dar nu despre război

Președintele SUA, Donald Trump, și-a exprimat disponibilitatea de a participa la un summit trilateral cu…

12 ore ago

Italia introduce noi restricții pe autostrăzi: Amendă pentru șoferii care merg prea încet pe banda de depășire

Odată cu noul Cod Rutier, normele privind banda de depășire devin mai stricte în Italia.…

12 ore ago

Închisoare de până la trei ani pentru cei care scriu lucrări de licență, master sau doctorat la comandă. Ce propune MEC

Persoanele care redactează și comercializează lucrări de licență, master sau doctorat pentru ca acestea să…

13 ore ago

Hotelul „Zarea” nu și-a găsit cumpărător nici după prelungirea termenului

Hotelul „Zarea”, întreprinderea chimică „Izomer” și editurile „Știința” și „Lumina” nu au atras niciun participant…

13 ore ago