Externe

Începe războiul pentru bugetul UE. Statele dezvoltate vor să plătească mai puţin pentru cele sărace

Cel mai important subiect dezbătut în aceste zile la Bruxelles este bugetul Uniunii Europene pentru următorii șapte ani. Înainte de ședința Consiliului European de joi, unde președintele Charles Michel va încerca să obțină un consens, au apărut tensiuni puternice între statele membre, dar și între instituțiile europene în legătură cu viitorul buget multianual 2021-2027. 

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Propunerea făcută de președintele Consiliului European are în vedere alocarea unui procent de 1,074% din Venitul Național Brut al Uniunii, adică aproape 1100 de miliarde de euro. Suma este apropiată de cea propusă în decembrie de președinția finlandeză a Consiliului UE (1,07%, respectiv 1087 de miliarde euro), însă cu 240 de miliarde mai mică decât propunerea Parlamentului European. Legislativul a cerut un buget echivalent cu 1,3% din venitul național brut.

Dincolo de propunerile făcute, pe fondul ieșirii Regatului Unit din UE, marii contribuabili, printre care Olanda, Austria, Danemarca, Suedia și Germania cer o reducere a bugetului pentru următorii șapte ani cu aproape 80 de miliarde de euro, iar sumele cele mai mari să fie redirecționate de la Politica Agricolă și de Coeziune spre noile provocări asumate de Comisia Europeană, precum schimbările climatice, digitalizare și securitatea Uniunii Europene.

„În aceste zile, la Bruxelles, se poartă negocieri prin care se încearcă obținerea unui buget mai mare, care să asigure atât fondurile necesare pentru fermieri și pentru politica de coeziune, cât și pentru noile priorități asumate de UE printre care digitalizarea, protecția mediului și siguranța cetățeanului, pentru un mai bun control al frontierei și în domeniul apărării. În toate aceste domenii, toate instituțiile sunt de acord că Uniunea Europeană trebuie să ofere soluții și are nevoie de un buget corespunzător”, a declarat europarlamentarul Siegfried Mureșan, negociatorul șef al Parlamentului European pentru finanțarea Pactului Ecologic European.

Potrivit Financial Times, banii pentru coeziune, împreună cu cei pentru Politica Agricolă Comună, adică subvenţiile pentru regiunile mai puţin dezvoltate, reprezintă cea mai mare parte din bugetul european, iar statele mari, care cotizează cel mai mult, spun că sumele ar trebui să fie direcţionate către provocări noi, precum digitalizarea, criza climatică şi securitatea Uniunii Europene.

„Este crucial pentru legitimitatea UE să concentrăm bugetul european pe confruntarea cu provocările actuale: lupta împotriva schimbărilor climatice, crearea unei economii competitive şi inovative, migraţia şi securitatea”, a scris Sebastian Kurz, cancelarul Austriei.

Vineri, cancelarul german, Angela Merkel s-a arătat dispusă să crească contribuţia ţării ei la bugetul european la peste 1% din PIB, relatează Bloomberg. În schimb, Merkel vrea ca UE să cheltuiască mai puţini bani pentru Agricultură şi să investească mai mulţi bani în proiecte de care să beneficieze toţi membrii UE.

Pentru țările din estul Europei reducerea subvențiilor pentru agricultură și dezvoltare reprezintă o problemă majoră. Cele mai nemulțumite state sunt Ungaria și Polonia, care pierd bani de la coeziune în varianta de buget propusă.

Printre principalele modificări față de bugetul 2014-2020 se numără reducerea bugetului Politicii Agricole Comune cu 14%, reducerea bugetului pentru coeziune cu 12% (cu o compensare propusă prin alocări suplimentare de fonduri către regiunile slab dezvoltate) și majorări semnificative de buget pentru Apărare și Securitate, Migrație și Frontiere, Inovație și Europa Digitală.

De asemenea, se introduce un sistem privind sancționarea statelor care nu respectă statul de drept. Și această măsură este contestată de țări precum Polonia și Ungaria.

Mihaela Roibu

Recent Posts

Dublu succes pentru R. Moldova la Europenele de haltere: Sportivii au cucerit aurul și argintul

Halterofilii moldoveni Tudor Cristea și Ilia Costic au cucerit aurul și argintul la Campionatul European…

12 ore ago

„Sacoșa neagră”: Înregistrările cu Dodon, Plahotniuc și Iaralov sunt copii. Experții nu le pot confirma autenticitatea

Înregistrările video care fac parte din dosarul cunoscut generic „Sacoșa neagră”, în care apar Igor…

12 ore ago

Achiziție de aproape 6 milioane de lei pentru 27 august: Lucrările în PMAN au început înainte de termenul-limită pentru oferte

Aproape 6 milioane de lei urmează să fie cheltuiți pentru serviciile tehnice necesare manifestărilor de…

13 ore ago

Guvernul a anunțat programul pentru 27 august: Paradă militară și concert în centrul Chișinăului

Republica Moldova va marca joi, 27 august, 35 de ani de la proclamarea Independenței. Guvernul…

13 ore ago

Fostul primar de Căușeni, găsit vinovat de huliganism. Procurorul ceruse un an de închisoare

Fostul primar al orașului Căușeni Anatolie Donțu a fost recunoscut vinovat de huliganism și condamnat…

13 ore ago

„Linia Independenței” nu va fi gata de Ziua Independenței: Darea în exploatare a liniei Vulcănești–Chișinău, amânată

Darea în exploatare a Liniei electrice Vulcănești–Chișinău de 400 kV va fi amânată, după ce…

14 ore ago