Externe

Încă un deces misterios în Rusia: Directorul stațiunii de schi Gazprom a căzut de pe o stâncă

Directorul general al Krasnaia Poliana, staţiunea de schi a gigantului Gazprom, a murit după ce a căzut de pe o stâncă. Andrei Krukovski se află la conducerea stațiunii din 2019.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.
Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Presa din Rusia scrie că acesta a murit după ce a căzut de pe o stâncă, în drumul către cetatea Achipsinskaia.

„Directorul general al stațiunii Krasnaia Poliana, Andrei Alekseevich Krukovski, a murit tragic. A iubit munții și și-a găsit liniștea în ei. Tragedia a avut loc pe drumul către cetatea Achipsinskaia, ca urmare a căderii și a rănilor incompatibile cu viața”, a anunțat agenția de presă rusă TASS.

Circumstanțele accidentului lui Krukovski urmează să fie acum investigate de anchetatori, scrie Digi24.

„În cazul decesului unui bărbat de 37 de ani în cartierul Adler al orașului Soci, departamentul de investigații teritoriale al ICR din regiune efectuează o investigație. Anchetatorii efectuează verificările necesare, măsuri menite să stabilească toate împrejurările incidentului. A fost programată o examinare medico-legală. La finalizarea verificării, se va lua o decizie procedurală”, a declarat pentru TASS Departamentul de Investigații al Comitetului de Investigații al Rusiei pentru Teritoriul Krasnodar.

Ministrul rus al Resurselor Naturale, Alexander Kozlov, și-a exprimat condoleanțe familiei și prietenilor lui Krukovski, subliniind marea sa contribuție la dezvoltarea turismului la Soci, mai scrie TASS.

Cel puțin cinci oligarhi ruși s-ar fi sinucis începând cu sfârșitul lunii ianuarie

Cel puțin cinci oligarhi ruși s-ar fi sinucis începând cu sfârșitul lunii ianuarie, iar trei dintre ei ar fi ucis membri ai familiilor lor înainte de a-și lua viața, relatează CNN. Patru dintre aceștia aveau legături cu gigantul energetic rus de stat Gazprom sau cu una dintre filialele sale.

Un director executiv de top de la Gazprom a fost găsit mort în cabana sa din satul Leninski, în apropiere de Leningrad, în 30 ianuarie 2022, potrivit RIA Novosti. Conform sursei citate, la fața locului a fost găsit un bilet de adio, iar anchetatorii investighează moartea ca fiind o sinucidere. Radiodifuzorul național rus RenTv a identificat bărbatul ca fiindLeonid Shulman, șeful departamentului de transport al Gazprom Invest.

La doar o lună distanță, pe 25 februarie, un alt director de top de la Gazprom, Alexander Tiulakov, a fost găsit mort în același sat, în garajul său, potrivit Novaya Gazeta, un ziar rus independent. Novaya Gazeta a raportat că acesta s-a sinucis.

Vladislav Avaiev, fostul vicepreședinte al Gazprombank, a fost găsit mort împreună cu soția și fiica sa în apartamentul său din Moscova pe 18 aprilie, potrivit agenției de știri ruse de stat TASS. Citând o sursă din cadrul forțelor de ordine, TASS a afirmat că autoritățile investighează moartea soților Avaiev ca fiind o crimă urmată de sinucidere.

Doar o zi mai târziu, pe 19 aprilie, Serghei Protosenia, fost director la producătorul de gaze Novatek, deținut parțial de Gazprom, a fost găsit mort în locuința sa din Lloret de Mar, alături de soție și de fiica sa.

Redacția ZUGO

Recent Posts

Directorul Inspectoratului Național de Probațiune a demisionat după omorul din raionul Criuleni, unde un bărbat și-ar fi împușcat soția. Anunțurile ministrului Justiției

Directorul Inspectoratului Național de Probațiune, Viorel Sochircă, și-a depus demisia miercuri, 2 septembrie, a anunțat…

8 ore ago

update | Noi detalii despre fragmentele de la Crocmaz. Ce au găsit specialiștii după explozia din timpul nopții

(update 13:30) Specialiștii Secției tehnico-explozive a IGP au efectuat cercetări în extravilanul satului Crocmaz, unde…

9 ore ago

Percheziții la Protecția Consumatorilor: doi funcționari și doi agenți economici, cercetați pentru corupție

Doi angajați ai Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor și doi…

10 ore ago

R. Moldova poate avansa, Ucraina rămâne blocată. Ungaria pune o condiție Kievului pentru a permite avansarea negocierilor de aderare la UE

Ungaria este dispusă să aprobe deschiderea următoarelor grupuri de negocieri pentru Ucraina, dacă Kievul demonstrează…

10 ore ago

Cea mai mică școală din Europa își deschide porțile pentru un singur elev

O fetiță de doar șase ani va avea o școală întreagă numai pentru ea. Aysha…

10 ore ago

Cei trei copii rămași orfani după tragedia de la Criuleni sunt în grija rudelor. Autoritățile le oferă suport psihologic

Cei trei copii rămași fără părinți în urma tragediei de la Criuleni se află, în…

11 ore ago