fbpx

Încă două victime din cauza rechinilor. De această dată, atacurile s-au produs în SUA

După ce rechinii din Egipt au ucis două femei, o austriacă și o româncă, prădătorii din adâncuri au mai făcut alte două victime. De această dată, atacurile s-au produs în Statele Unite ale Americii, scrie protv.ro.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Addison Bethea, o adolescentă din Florida, i s-a amputat o parte a piciorului drept, după ce a fost atacată de un rechin joia trecută.

„Cel mai bun scenariu pentru Addison și cea mai bună opțiune de a o aduce înapoi la cea mai normală viață posibilă”, a spus declarat mama tinerei, potrivit NBC News.

Rechinul a afectat considerabil piciorul drept al lui Addison Bethea, a declarat duminică Tallahassee Memorial HealthCare, după ce a fost finalizată a doua operație.

Potrivit autorităților americane, Bethea, în vârstă de 17 ani, a fost atacată de un rechin de 2,5 metri în largul Keaton Beach, Florida.

A avut nevoie de trei intervenții chirurgicale

La rândul ei, Lindsay Bruns, 35 de ani, a fost atacată de un rechin tot în Florida. Femeia, care este mama a două fetițe în vârstă de 7 și 5 ani, s-a ales cu răni grave, după ce prădătorul a mușcat-o de piciorul drept.

Atacul a avut loc la data de 29 iunie, iar autoritățile americane spun că un astfel de eveniment este rar în zona în care se afla Lindsay Bruns.

Femeia a fost salvată de soțul ei, Luke Bruns, care a sărit după ea în apă, informează Miami Herald.

Pentru a încerca să oprească sângerarea abundentă de la piciorul drept al soției sale, bărbatul a folosit o frânghie pe post de garou. Apoi, el a sunat la numărul de urgență 911 și a cerut ajutor.

Lindsay Bruns a fost transportată de urgență la spital, acolo unde a avut nevoie de 11 transfuzii de sânge și de trei intervenții chirurgicale.

„I-au reconstruit toți mușchii și țesuturile de la picior. Acum așteptăm să vedem dacă totul va merge spre bine”, a declarat soțul femeii.

 

 

Articole asemănătoare

Back to top button