fbpx

foto | Un pui de cangur se apleacă asupra mamei muribunde. Momentul emoționant a fost surprins e un fotograf

Un fotograf de origine australiană a surprins momentul în care un pui de cangur s-a aplecat asupra mamei sale muribunde. Micuțul animal i-a fost alături în momentul tragic al morții și a atins-o pentru ultima dată, în timp ce un alt cangur îi ținea capul femelei.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Evan Switzer a surprins fotografia pe o proprietate din Queensland, în timpul unei plimbări matinale. Bărbatul a fost martorul scenei morții unei femele cangur, în timp ce era sprijinită de partenerul său mascul, iar puiul o privește pentru ultima dată.

„Am văzut cum masculul încerca să-și ridice partenera. A stat alături de ea și a jelit pierderea sa”, a declarat Switzer.

După ce femela a murit, cangurul mascul a rămas alături de ea, păzindu-i trupul și alungând alți canguri care au încercat să se apropie.

„Călătoresc destul de mult și am observat tot felul de scene pe marginea drumului, însă niciodată nu am văzut ceva asemănător. Masculul ar fi alungat orice cangur care ar fi încercat să se apropie de cadavrul femelei. Încerca să o protejeze”, a mai adăugat fotograful. Potrivit celorlalte declarații ale bărbatului, puiul părea destul de confuz.

Articole asemănătoare

Back to top button