fbpx

foto | Turcia lansează primele sale mașini. Modelele sunt electrice

Turcii lansează primele lor mașini. Ambele modele sunt electrice. Modelele vor intra în curând în producție, confirmă constructorul turc, potrivit Promotor.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Producătorul turc a publicat deja primele imagini cu mașinile pe linia de asamblare a uzinei din Gemlik, la nord-este de Bursa. Sunt deocamdată doar prototipurile pe care TOGG le va folosi în teste, înainte de lansarea versiunilor de serie. Acestea vor ajunge pe piață la începutul anului 2022.

Compania TOGG a fost creată la mijlocul anului 2018. Un an și jumătate mai târziu, în decembrie 2019, a prezentat oficial primele sale prototipuri în cadrul unei ceremonii la care a participat și președintele Tayyip Erdogan.

Era vorba atunci despre un sedan compact și despre un SUV de segment C. Amândouă vor intra în producție anul viitor. TOGG intenționează să lanseze alte trei modele până în anul 2030.

Modelele vor avea sistem de propulsie electric. Versiunea entry-level va fi pusă în mișcare de un singur motor electric și tracțiune spate. Amplasată pe punte spate, unitatea va dezvolta 200 de cai putere. Cei care vor mai mult pot alege o versiune cu două motoare electrice, 400 de cai putere și tracțiune integrală. Acestea vor accelera de la 0 la 100 km/h în 4,8 secunde. Cea mai lentă versiune va ajunge la 100 km/h în 7,6 secunde, anunță șeful companiei, Gurcan Karakaș.

Turcii nu au oferit informații cu privire la prețul viitoarelor modele. Dar anunță că acestea vor fi la nivelul prețurilor din segmentul C de volum. În schimb, promit costuri post-vânzare foarte bune.

Nu este prima tentativă a unei companii din Turcia de a produce o mașină. În 1961, Devrim a înregistrat prima tentativă. Dar proiectul a eșuat complet.

Această prezentare necesită JavaScript.

Articole asemănătoare

Back to top button