Externe

foto | Luna aprilie a început cu ger și ninsoare în Europa. Unul dintre vulcanii Italiei este acoperit de zăpadă

Luna aprilie a început cu ger și ninsoare în Europa de Vest. Temperaturile au scăzut cu mult sub zero grade în foarte multe locuri de pe continent. În noaptea de duminică spre luni au fost înregistrate cele mai scăzute temperaturi din Franţa pentru o lună de aprilie, din 1947.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.
Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Aprilie a început cu ger și zăpadă în Spania. A nins abundent în zonele montane, iar traficul rutier a fost afectat.

Guvernul regional din Pamplona a anunţat că probleme de trafic au fost raportate pe autostrada A15 şi pe mai multe drumuri regionale, iar trei şosele montane au fost închise. Această furtună de iarnă a acoperit străzile, parcurile şi acoperişurile clădirilor din Pamplona, un oraş cu 200.000 de locuitori, precum şi din alte oraşe din Navarra, cu un strat gros de zăpadă.

Temperaturile sub 0°C au afectat unele culturi agricole.

Ger în aproape toată Franța

În noaptea de duminică spre luni au fost înregistrate cele mai scăzute temperaturi din Franţa pentru o lună de aprilie din 1947, a anunţat luni dimineaţa Meteo France, care a precizat că ultimele măsurători sunt în proces de verificare.

Cel mai frig a fost în Champagne (nord-est), unde mercurul din termometre a coborât până la -9 grade Celsius, însă gerul a fost resimţit în aproape toată ţara, cu excepţia Parisului şi a zonelor de litoral de la Mediterana şi Canalul Mânecii.

„Gerul a afectat peste 90% din ţară şi a fost mai mult sau mai puţin intens în funcţie de zonă”, a precizat pentru AFP Patrick Galois, meteorolog la Meteo France. „A fost o scădere rapidă a temperaturilor în timpul nopţii, dar se încălzeşte rapid”, a adăugat el.

Recorduri au fost doborâte la Mourmelon (nord-est, -9,3 grade Celsius), la Châteauroux (centru, -5,6 grade Celsus) şi la Vannes (vest, -3,2 grade Celsius).

„De îndată ce răsare soarele, temperaturile vor creşte şi ar trebui să fie pozitive aproape peste tot în jurul orei 10 A.M.”, a declarat Galois. Potrivit Meteo France, noaptea trecută ar trebui să fie ultima rece din următoarele săptămâni.

Zăpadă pe Vezuviu

Iarna a revenit în unele părţi ale Italiei în ultimele două zile. Pe Muntele Vezuviu a nins sâmbătă, vulcanul cu o înălţime de 1281 de metri, aflat lângă Napoli (sud), fiind acoperit de un strat de zăpadă. Ninsori au fost înregistrate şi în alte părţi ale ţării, cum ar fi zona turistică Cinque Terre din Liguria sau insula Sardinia.

În plus, în centrul şi în sudul Italiei, în special, au fost semnalate furtuni şi vânturi puternice. În timpul unei furtuni la Roma, un fulger a lovit un copac din parcul Villei Borghese. Copacul s-a prăbuşit şi a lovit două femei: una dintre acestea, grav rănită, a fost transportată la spital.

Foto: Profimedia
Foto: Profimedia
Foto: Profimedia
Foto: Profimedia
Foto: Profimedia

 

Victoria Bucur

Recent Posts

Directorul Inspectoratului Național de Probațiune a demisionat după omorul din raionul Criuleni, unde un bărbat și-ar fi împușcat soția. Anunțurile ministrului Justiției

Directorul Inspectoratului Național de Probațiune, Viorel Sochircă, și-a depus demisia miercuri, 2 septembrie, a anunțat…

10 ore ago

update | Noi detalii despre fragmentele de la Crocmaz. Ce au găsit specialiștii după explozia din timpul nopții

(update 13:30) Specialiștii Secției tehnico-explozive a IGP au efectuat cercetări în extravilanul satului Crocmaz, unde…

11 ore ago

Percheziții la Protecția Consumatorilor: doi funcționari și doi agenți economici, cercetați pentru corupție

Doi angajați ai Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor și doi…

12 ore ago

R. Moldova poate avansa, Ucraina rămâne blocată. Ungaria pune o condiție Kievului pentru a permite avansarea negocierilor de aderare la UE

Ungaria este dispusă să aprobe deschiderea următoarelor grupuri de negocieri pentru Ucraina, dacă Kievul demonstrează…

12 ore ago

Cea mai mică școală din Europa își deschide porțile pentru un singur elev

O fetiță de doar șase ani va avea o școală întreagă numai pentru ea. Aysha…

13 ore ago

Cei trei copii rămași orfani după tragedia de la Criuleni sunt în grija rudelor. Autoritățile le oferă suport psihologic

Cei trei copii rămași fără părinți în urma tragediei de la Criuleni se află, în…

13 ore ago