fbpx

foto | La cei 93 de ani ai săi, e plină de energie pentru a face glume: Cum s-a amuzat regina Elisabeta a II-a de un grup de turiști americani?

Un grup de turiști americani au avut ocazia să se întâlnească personal cu regina Elisabeta a II-a, în timp ce se plimbau pe proprietatea acesteia din Scoția. Cu toate că întâlnirea trebuia să-i uimească pe turiști, aceștia au trecut indiferenți pe lângă ea, întrucât nu au recunoscut-o. Regina a profitat de ocazie și a glumit puțin pe seama lor.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Aceasta se plimba în grădina castelului Balmoral din Aberdeenshire, fiind însoțită de agentul Richard Griffin. La un moment dat, s-a întâlnit cu un grup de turiști. Ei nu au recunoscut-o, au întrebat-o dacă locuiește în zonă, iar ea le-a răspuns că, într-adevăr, are casa în apropiere.

Culmea, turiștii au întrebat-o apoi dacă a avut vreodată ocazia să o vadă pe regină, iar Elisabeta, indicând spre agentul care o însoțea, le-a răspuns: „Nu, dar polițistul acesta a văzut-o”.

Richard Griffin lucrează pentru familia regală britanică de mai bine de 30 de ani. El a povestit apoi pentru The Times că turiștii s-au îndepărtat puțin timp după aceea, fără să-și dea seama că au avut-o în față chiar pe regină, transmite DailyMail, citat de ProTV.

Castelul Balmoral aparține familiei regale britanice din 1852.

Foto: Daily Mail

Articole asemănătoare

Back to top button