Foto: cramphibian.com
O specie de broască care era considerată dispărută, a fost găsită în junglă. Amfibianul nu a mai fost observat de aproximativ 10 ani și este recunoscut la nivel mondial pentru înfățișarea sa și modul în care se reproduce.
Savanții au găsit broasca cu coarne când explorau o regiune din vestul Ecuadorului. Potrivit biologilor, în regiune ar putea exista o populație sănătoasă de viețuitoare din specie deoarece au fost găsite mai multe exemplare, printre care și o femelă gestantă, relatează National Geographic.
Broasca Gastrotheca cornuta poate fi recunoscută pentru că are ochi mari, aurii, dar și „cornițe”. Potrivit savanților, modul de reproducere a acestor creaturi este, la fel, deosebit, femela purtând ouăle pe spate, în saci mici.
Comunitatea științifică este încântată de această descoperire. Totuși, savanții bat alarma și avertizează despre pericolul pierderii biodiversității în urma problemelor climatice și activității umane.
Procedura de repartizare a tinerilor specialiști în sistemul medical va fi menținută, însă mecanismul va…
Guvernul a aprobat planul de pregătire pentru sezonul rece 2026–2027. Documentul include 52 de măsuri…
Un instructor al unei școli auto din Chișinău a fost reținut pentru 72 de ore…
Pentru prima dată, Chișinăul intră pe harta internațională a experienței clientului. Pe 8 octombrie 2026,…
Programul de ajutor pentru sezonul rece se află în etapa finală de definitivare, iar Guvernul…
Președinta Maia Sandu a reacționat după atacurile rusești din noaptea trecută asupra Ucrainei, inclusiv în…