Externe

Florida a anulat toate restricţiile referitoare la pandemia COVID-19

Guvernatorul statului american Florida a ridicat luni, cu efect imediat, toate restricţiile asociate pandemiei de COVID-19, justificându-şi decizia prin eficacitatea şi disponibilitatea vaccinurilor dezvoltate împotriva acestei maladii, informează AFP.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Ron DeSantis a promulgat o lege care pune capăt stării de urgenţă la 1 iulie în acest stat din partea sud-estică a Statelor Unite, care impunea o serie de restricţii în faţa pandemiei de coronavirus, şi a semnat apoi un decret care devansa data de intrare în vigoare a acelei măsuri începând de luni, 3 mai.

Este ceea ce trebuie făcut ţinând cont de datele de care dispunem”, a declarat el într-o conferinţă de presă organizată în St. Petersburg, un oraş situat în apropiere de Tampa, referindu-se la numărul zilnic al cazurilor de infectare cu SARS-CoV-2 şi la cel al deceselor asociate maladiei COVID-19, în scădere constantă, în timp ce programul de vaccinare continuă să fie implementat.

Aproape 9 milioane de persoane, reprezentând 41,9% dintre cei 21,5 milioane de locuitori ai acestui stat american, au primit cel puţin o doză a unui vaccin anti-COVID-19, potrivit autorităţilor sanitare americane.

Persoanele care nu sunt încă vaccinate astăzi se află în această situaţie cu siguranţă, nu din cauza unei lipse de stoc, sau a unei lipse de disponibilitate a vaccinurilor”, a adăugat guvernatorul din Florida, potrivit Agerpres.

Vaccinarea a fost deschisă vineri în Florida pentru toate persoanele cu vârste de peste 16 ani, care nu mai trebuie să prezinte dovada domiciliului în acest stat, aşa cum se întâmpla din ianuarie şi până la finalul lunii aprilie, din cauza cererii foarte mari pentru vaccinurile anti-COVID-19.

Noua măsură a permis vaccinarea migranţilor care locuiesc fără documente legale în Statele Unite şi a determinat apariţia unui fenomen, care a fost denumit „turism vaccinal”.

Guvernatorul Ron DeSantis a criticat totodată restricţiile stricte care sunt încă în vigoare în alte state americane. El a sugerat că statele care continuă să îi oblige pe rezidenţii lor să respecte astfel de măsuri indică faptul că liderii lor „nu cred în vaccinuri”.

Vaccinurile Pfizer, Moderna şi Johnson & Johnson sunt disponibile, în anumite cazuri chiar şi fără programare, în numeroase centre de vaccinare, farmacii şi supermarketuri din Statele Unite.

Redacția ZUGO

Recent Posts

video | „A fost o noapte de iad”. Nou atac cu rachete balistice asupra Kievului: Bilanțul tragic anunțat de primarul Klitschko

Rusia a atacat în primele ore ale zilei de sâmbătă cu rachete balistice capitala Ucrainei,…

8 ore ago

Zeci de mii de migranți s-au întors voluntar în Maroc după ce au trecut pe teritoriul spaniol Ceuta

Președintele regiunii Ceuta a estimat numărul migranților la 60.000, ceea ce echivalează cu 70% din…

8 ore ago

De ce fug oamenii din Maroc? Explicația crizei de la hotarul spaniol

Migranții care caută o viață mai bună consideră Ceuta o poartă de acces către restul…

8 ore ago

Noi incendii în Grecia: o suburbie a Atenei a fost evacuată

Noi incendii de vegetație s-au declanșat vineri în Grecia, o țară aflată în stare de…

8 ore ago

Ilan Șor, trimis în judecată în dosarul privind delapidarea a 100 de milioane de dolari de la BEM

Procuratura Anticorupție (PA) a anunțat finalizarea urmăririi penale și trimiterea în instanța de judecată, pentru…

19 ore ago

Tofan, discuție „foarte bună și concretă” cu premierul Ucrainei: „I-am transmis că Republica Moldova…”

Vasile Tofan a avut o discuție telefonică cu omologul său ucrainean, Sergii Korețkii, despre care…

20 de ore ago